ELCEN anunţă că avaria produsă la CTE Grozăveşti a fost remediată, iar necesarul de sarcină termică este acoperit. ”În acest moment, temperatura agentului termic livrat este foarte aproape de comanda RADET, adică aproximativ 82°C faţă de solicitarea de 88°C-94°C”, anunţă ELCEN.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ca urmare a incidentului produs ieri, 23.11.2019, la CTE Grozăveşti, din pricina unei fisuri survenite la un cazan din incinta centralei, echipele de reparaţii ale ELCEN au intervenit prompt pentru a se reveni cât mai repede la parametrii de funcţionare optimi. Astfel, pe timpul nopţii, s-a reuşit îmbunătăţirea considerabilă a parametrilor de livrare a energiei termice, astfel încât, la această oră, necesarul de sarcină termică este acoperit. În acest moment, temperatura agentului termic livrat este foarte aproape de comanda RADET, adică aprox. 82°C faţă de solicitarea de 88°C-94°C. De asemenea, datorită intervenţiei prompte a echipelor noastre, am reuşit să acoperim în totalitate la această oră necesarul de Gcal solicitat de RADET”, a transmis ELCEN.

Sursa citată a precizat că incidentul de la CTE Grozăveşti a condus pentru câteva ore la o diminuare cu aprox. 30 de Gcal din totalul de cca. 800 Gcal solicitat prin comanda RADET.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

”Menţionăm că centralele noastre pot asigura rezerva de sarcină termică în eventualitatea producerii unui incident cum este cel din CTE Grozăveşti, însă un aspect semnificativ îl constituie capacitatea reţelei de termoficare aflată într-o stare tehnică precară de a prelua necesarul de energie termică aferent centralei în aria celorlalte CTE-uri ale ELCEN. Ceea ce e important de subliniat şi dorim ca opinia publică să ştie pentru a fi corect informată, este faptul că CTE Grozăveşti a fost construită în anul 1964. Alte două centrale aparţinând ELCEN (CTE Bucureşti Sud şi CTE Progresu) sunt, de asemenea, vechi de peste 40 de ani şi neperformante, din pricina lipsei de investiţii absolut necesare. Incidentul de ieri, 23.11, de la CTE Grozăveşti este rezultatul degradării continue determinate de lipsa de finanţare şi de investiţii. O singură centrală din cadrul ELCEN este modernizată – CTE Bucureşti Vest, cu punere în funcţiune în 2009”, a mai transmis ELCEN.

Sursa citată a menţinat că datoriile RADET faţă de ELCEN la data intrării în insolvenţă şi înscrise la masa credală totalizează 3.659.805.493,39 lei.

Obligaţiile curente ale RADET sunt în valoare de 267,093 milioane lei.

Avaria produsă sâmbătă a lăsat fără apă caldă şi căldură locuitorii din sectoarele 1 şi 5.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.