Poliţiştii au găsit, în urma controalelor făcute în ultima lună, 67 de grădiniţe private în Capitală care funcţionau fără autorizaţie, în cazul acestora fiind deschise dosare penale pentru exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi. Verificările au fost făcute după ce, în luna martie, trei copii au fost bătuţi de directoarea unei grădiniţe private care funcţiona ilegal.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Controalele au fost făcute în perioada 15 aprilie - 19 mai, de către poliţiştii bucureşteni, la 637 de grădiniţe, asociaţii şi fundaţii, pentru a vedea dacă acestea sunt autorizate să funcţioneze, dar şi pentru a verifica siguranţa copiilor.

În urma controalelor, au fost constatate nereguli la 67 de grădiniţe private, în cazul cărora poliţiştii s-au autosesizat şi au deschis dosare penale pentru „exercitarea fără drept a unei profesii sau activităţi pentru care legea cere autorizaţie ori exercitarea acestora în alte condiţii decât cele legale”, faptă pentru care legea prevede o pedeapsă cu închisoare de la trei luni la un an sau amendă, se arată într-un comunicat de presă al Poliţiei Capitalei transmis vineri.

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Cele 67 de unităţi cu profil educaţional nu deţin autorizări de funcţionare emise de Ministerul Educaţiei Naţionale şi Cercetării Ştiinţifice. Informaţiile obţinute pe parcursul controalelor au fost transmise de poliţişti autorităţilor care se ocupă de autorizarea şi verificarea unităţilor şcolare, a precizat sursa citată.

În aceste cauze, cercetările sunt continuate de către unităţile de poliţie pe raza cărora sunt situate grădiniţele, sub coordonarea parchetelor de pe lângă judecătoriile de sector.

“Toate verificările efectuate în intervalul aprilie - mai a.c. au avut drept obiectiv şi prevenirea apariţiei unor incidente, aşa cum a fost cel înregistrat în luna martie a.c., la o grădiniţă de pe raza sectorului 5”, a precizat Poliţia Capitalei.

Directoarea Grădiniţei Flipper din cartierul Cotroceni din Capitală, Ioana Neagu, este cercetată penal pentru că a bătut trei copii pe care îi avea în grijă - un copil de şase ani şi doi fraţi, de un an şi 11 luni şi respectiv de cinci ani. Grădiniţa nu avea autorizaţie de funcţionare provizorie şi nici acreditare.

Ancheta a fost deschisă de poliţiştii Secţiei 17 de Poliţie din Capitală, la sesizarea părinţilor, după ce copiii au ajuns acasă cu vânătăi.

Poliţiştii au ridicat imaginile înregistrate de camerele de supraveghere din grădiniţă, pe care se vede cum femeia trage de păr un copil şi îl loveşte peste faţă, în timp ce ţipă la el. Mai mult, femeia îl duce pe copil într-un loc ferit, unde se repede asupra lui şi îl bruschează. După minute în şir de tratament traumatizant, copilul urcă scările de-a buşilea şi se duce spre clasă.

În alte imagini, suprinse tot pe camerele de supraveghere, de această dată în dormitorul copiilor, se vede cum aceeaşi femeie dă năvală în cameră şi ia pe sus, din pătuţ, doi copii, ţi trage puternic de braţ şi îi dă afară din cameră. Alte imagini o arată pe femeie în timp ce trage copiii de haine şi îi ceartă. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.