Direcţia Naţională Anticorupţie a anunţat că face cercetări legate de modul în care autorităţile au aprobat exploatarea unui perimetru de pe fundul Mării Negre, pentru proiectul de lărgire a plajei din staţiunea Mamaia, deoarece în zona respectivă sunt indicii că ar exista vestigii arheologice. De altfel, navigaţia în zona respectivă a fost interzisă. Fragmentele lemnoase găsite pe fundul mării urmează să fie expertizate pentru a le fi stabilită valoarea istorică. DNA a precizat însă că ancheta nu blochează proiectul de extindere a plajelor.
DNA a transmis, marţi, printr-un comunicat de presă, că proiectul în valoare de 750 de milioane de euro de extindere a plajelor de pe litoralul Mării Negre nu este blocat de vreo anchetă a procurorilor DNA şi nici nu există sau nu a existat vreo intenţie în acest sens.
"Această informaţie a apărut în contextul înregistrării, la Serviciul teritorial Constanţa, a unei anchete penale in rem (faţă de suspiciunea comiterii unor fapte de natura penală) în care se verifică legalitatea modului în care autorităţile competente au aprobat pentru exploatare un perimetru aflat în situl arheologic subacvatic. Platforma continentală a litoralului românesc al Mării Negre (judeţul Constanţa), perimetru despre care existau indicii că ar conţine vestigii arheologice”, se arată în comunicat.
Sursa citată menţionează că procurorii au solicitat în cadrul anchetei penale interzicerea accesului navelor şi exploatarea fundului măriii pe un perimetru restrâns.
"Este adevărat că în cadrul anchetei penale s-a solicitat Căpităniei Zonale Constanţa să interzică accesul navelor şi/sau exploatarea fundului Mării Negre pe un perimetru restrâns, strict delimitat (din totalul de 4,33 km2 reprezentând perimetrul destinat extragerii nisipului numai o suprafaţă de aproximativ 1,9 km2 a fost supusă interdicţiei), însă activitatea de extragere a nisipului destinat lărgirii plajelor a continuat fără constrângeri în imediata vecinătate a zonei restricţionate (situată la aprox. 7-8 km de malul mării), respectiv în restul perimetrului”, menţionează comunicatul.
DNA a explicat faptul că au fost găsite fragmente lemnoase cu potenţial arheologic în apropierea zonei de unde este extras nisip.
"În zilele de 24 şi 26 februarie 2021, la solicitarea procurorilor, specialiştii din cadrul Centrului de Scafandri Constanţa, ai Poliţiei de Frontieră - Garda de Coastă - Grup Nave Constanţa, precum şi un arheolog scafandru au cercetat perimetrul şi au identificat, cu ocazia scufundărilor, câteva fragmente lemnoase cu potenţial arheologic situate în apropierea zonei în care se realizaseră extrageri de nisip. Fragmentele urmează a fi expertizate pentru a se stabili eventuala lor valoare istorică”, a mai anunţat DNA.
Procurorii au menţionat că în 1 martie au solicitat Direcţiei Judeţene pentru Cultură Constanţa luarea măsurilor prevăzute de lege pentru stabilirea zonei de protecţie şi conservarea in situ a zonei în care au fost identificate fragmentele cu potenţial arheologic.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.