Directorul Poştei Române, Valentin Ştefan, a afirmat că pensiile cu noile valori au intrat în distribuire, iar poştaşii distribuie zilnic între 300.000 şi 500.000 de pensii.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
”Pensiile cu noile valori au intrat în distribuire. Avem până pe data de 15 septembrie să distribuim toate pensiile. În fiecare lună avem un grad de peste 99% de distribuire. Ne aşteptăm să fie la fel şi acum. Zilnic distribuim între 300 şi 500.000 de pensii”, a declarat Valentin Ştefan. 
 
El a precizat că deciziile de recalculare fuseseră distribuite în procent de 95-97 la sfârşitul zilei de vineri. 
 
”Deciziile de recalculare au fost distrubuite aşa cum ne aşteptam. Estimăm că avem undeva între 95-97% distribuite la sfârşitul zilei de vineri. Încă strângem datele din teritoriu, în special în mediul rural unde evidenţa se confirmă abia a doua zi”, a precizat directorul Poştei Române. 
 
Întrebat câte decizii de recalculare au fost retrase din circuitul poştal, Valentin Ştefan a răspuns: ”Nu a fost retrasă nicio decizie. Au fost oprite de la distribuire unele, dar nu a fost un proces pe care noi l-am urmărit din simplul motiv că este un proces normal, mai ales când e vorba un număr atât de mare de trimiteri, e normal ca beneficiarul sau clientul nostru, Casa de Pensii, să ne solicite anumite schimbări. Şi schimbările se produceau succesiv. Astăzi ne spuneau să oprim un număr de 100 de trimiteri, a doua zi ne spuneau că putem să le dăm drumul. Şi opreau altele. Este foarte greu de estimat numărul total de astfel de solicitări”.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.