Ministrul Apărării, Vasile Dîncu, consideră că pensiile de militare nu sunt pensii de privilegii, ci sunt pensii de stat pentru care Armata a contribuit. El a explicat că a existat un alt sistem prin care militarii au fost premiaţi deoarece au pierdut foarte multe libertăţi prin acest statut.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Vasile Dîncu a fost întrebat, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV, dacă pensiile militarilor vor fi recalculate sau vor fi tăiate de anul viitor, având în vedere că România s-a angajat în cadrul Planului Naţional de Redresare şi Rezilienţă să facă o reformă a sistemului de pensii.

“În niciun caz nu se va schimba sistemul de pensii în sensul acesta. Am o luptă pe două paliere în acest moment, pe două fronturi. În primul rând, pensiile militare nu sunt pensii speciale. Am convenit asta şi cu ministrul Muncii, cu domnul premier, vom merge la Bruxelles săptămâna viitoare ne întâlnim cu un reprezentant al Băncii Mondiale care face un studiu despre asta şi arătăm că în tot sistemul NATO, în toată Europa, pensiile militare nu sunt pensii de privilegii, sunt pensii de stat pentru care Armata a contribuit şi a fost un alt sistem în care s-a premiat meritul legat de faptul că au fost foarte multe libertăţi care au fost pierdute de către militari prin acest statut. Deci este clar că nu vom accepta niciodată să se treacă pe un principiu al contributivităţii care nu poate să funcţioneze, pentru că nu poţi să mai calculezi din trecut toate elementele de contributivitate şi s-a văzut, s-a încercat acum vreo 10 ani şi mai degrabă s-a încurcat sistemul decât a fost făcut”, a declarat Vasile Dîncu.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

El a mai afirmat că doreşte să fie respectat principiul ca la grade şi funcţii egale să existe şi pensie egală, iar acest lucru nu se întâmplă în prezent.

“Un al doilea front al bătăliei mele este acela de a reuşi în Parlament şi cu ajutorul Guvernului, să facem dreptate în ceea ce priveşte pensiile, pentru că rezerviştii noştrii, cei care se află în rezervă şi retragere, suferă o nedreptate pentru că au ieşit în perioade diferite istorice şi în mod normal trebuie să respectăm principiul ”la grade şi funcţii egale, pensie egală”. Nu este normal ca cineva care a ieşit mai demult acum 20 de ani, să spunem, un general, să aibă acum pensia pe care o are un maior sau un colonel la funcţii şi grade egale, la experienţă egală”, a explicat Vasile Dîncu.

El speră ca acest demers să fie realizat în actuala sesiune parlamentară.

“Acest lucru îl vom realiza, sper, în această sesiune parlamentară, dacă nu, oricum avem un proiect, am constituit un comitet interministerial la noi, am construit, de asemenea, un cadru, un comitet consultativ cu organizaţiile pensionarilor şi rezerviştilor militari şi sunt sigur că o să rezolvăm, să găsim o chestiune care să rezolve aceste lucruri, să avem o hotărâre politică care să rezolve aceste lucruri în viitor, mai ales că noi, prin bugetul Ministerului Apărării Naţionale, nu prejudiciem bugetul general, ne descurcăm prin propria noastră gestiune cu aceste pensii şi salarii. Vom rezolva aceste lucruri în foarte scurt timp”, a mai transmis ministrul Apărării.

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.