Bazele de date cu clienţi şi financiare ale CEC Bank nu au fost afectate de hackeri, informează, sâmbătă, DIICOT ca urmare a apariţiei în presă a unor informaţii potrivit cărora un hacker israelian ar fi reuşit să pătrundă în sistemul informatic al băncii, obţinând date secrete despre conturi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

"Bazele de date cu clienţi şi financiare ale CEC Bank nu au fost afectate şi cu atât mai puţin compromise prin activitatea infracţională a persoanelor, care, de altfel, fuseseră trimise in judecată prin rechizitoriul din data de 3 iulie 2015. La momentul respectiv, în urma unei ştiri prezentate în aceiaşi termeni, pentru a evita emoţiile ce puteau fi create în rândul clienţilor CEC Bank ca urmare a prezentării eronate a modului de săvârşire a infracţiunii, DIICOT comunicase în ce a constat activitatea infracţională şi măsurile legale luate pentru tragerea la răspundere penală a inculpaţilor", se arată într-un comunicat al DIICOT.

Procurorii precizează că, pe 9 mai 2016, inculpaţii au fost condamnaţi, în primă instanţă, la pedepse de 11 ani închisoare cu executare, nouă ani închisoare cu executare şi respectiv un an şi trei luni închisoare cu suspendare. 

Pe 3 iulie 2015, DIICOT informa că Iahr Giora şi Azouri Oren Avraham au fost trimişi în judecată pentru constituirea unui grup infracţional organizat, operaţiuni ilegale cu dispozitive sau programe informatice, complicitate la acces ilegal la un sistem informatic, complicitate la tentativa de interceptare ilegală a unei transmisii de date informatice, complicitate la transferul neautorizat de date informatice, complicitate la tentativa de săvârşire a infracţiunii de spălare de bani şi complicitate la tentativă de spionaj.

Alături de cei doi, a fost trimis în judecată şi George Tohăneanu, pentru constituirea unui grup infracţional organizat şi complicitate la tentativa de săvârşire a infracţiunii de spălare de bani.

În actul de sesizare a instanţei se reţinea, printre altele că "inculpaţii Iahr Giora şi Azouri Oren Avraham au facilitat, în intervalul 16 decembrie 2014 - 9 februarie 2015, prin intermediul aplicaţiei «malware» deţinută şi distribuită anterior cu încălcarea legii, accesul fără drept, de la distanţă, a atacatorului aflat în spatele domeniului de comandă şi control la sisteme informatice aparţinând unei unităţi bancare  la care accesul este interzis pentru categoria de utilizatori din care făcea parte atacatorul, în scopul obţinerii de date informatice".

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.