Camera Deputaţilor a adoptat, în calitate de for decizional, modificarea Codului penal prin care „desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc ori desfăşurarea acestora într-un spaţiu amplasat într-o localitate cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”, conform unui amendament admis la proiectul de lege iniţiat de către deputatul PSD Alfred Simonis. O altă modificare la Codul penal prevede că „fapta prin care se tulbură folosinţa locuinţei locatarilor dintr-un imobil se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă”. Legea merge la promulgare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Propunerea legislativă are ca obiect de reglementare modificarea art. 335 alin. (1) din Legea nr. 286/2009, în sensul stabilirii ca infracţiune inclusiv a faptei de conducere pe drumurile publice a unui tractor agricol sau forestier de către o persoană care nu posedă permis de conducere.

În forma în vigoare a Codului penal, art. 335 prevede la alineatul 1 următoarele: „Conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul ori a unui tramvai de către o persoană care nu posedă permis de conducere se pedepseşte cu închisoarea de la unu la 5 ani”.

Evenimente

14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum

De asemenea, două amendamente la Codul penal iniţiate de către deputatul PSD Alfred Simonis prevăd că „desfăşurarea fără licenţă sau autorizaţie a oricăreia dintre activităţile din domeniul jocurilor de noroc ori desfăşurarea acestora într-un spaţiu amplasat într-o localitate cu o populaţie mai mică de 15.000 de locuitori constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă”.

„Eliberarea de către primărie a adeverinţei ce atestă numărul de locuitori cu nerespectarea datelor furnizate de Institutul Naţional de Statistică rezultate din ultimul recensământ al populaţiei şi locuinţelor, constituie infracţiune şi se pedepseşte cu închisoarea de la 6 luni la 3 ani”, mai prevede un amendament admis la proiectul de lege.

Totodată, la art. 371 este introdus un alt articol, 371¹ care prevede că „fapta prin care se tulbură folosinţa locuinţei locatarilor dintr-un imobil se pedepseşte cu închisoare de la unu la 3 ani sau cu amendă”.

„Fapta prin care se împiedică folosinţa normală a locuinţei prin punerea titularului dreptului de folosinţă în situaţia de a nu-şi putea exercita în mod firesc dreptul său, se pedepseşte cu închisoare de la unu la 5 ani”, iar „acţiunea penală se pune în mişcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate”, mai stipulează amendamentul admis la iniţiativa legislativă formulat de către Alfred Simonis.

Preşedintele interimar al Camerei Deputaţilor, Alfred Simonis a anunţat, luni, amendamente la legea care elimină păcănele şi a precizat că este incriminată ca faptă penală eliberarea adeverinţei cu peste 15.000 de locuitori acolo unde nu sunt atâţia, dar şi desfăşurarea activităţii fără această adeverinţă. În plus, este reglementat clar ce înseamnă unitate administrativ-teritorială, pentru că „unii au considerat că unitatea administrativ-teritorială este judeţul şi toate judeţele au peste 15.000 şi face referire clar la localitatea respectivă”, a adăugat social-democratul. „Practic, după ce această lege va intra în vigoare, eliminăm orice vulnerabilitate a primei legi votate şi se vor închide şi cele 5% care nu s-au închis în localităţile de sub 15.000 de locuitori. Este o nouă lovitură pe care o dăm industriei jocurilor de noroc”, a mai spus Alfred Simonis.

Pe 27 februarie 2023, proiectul a fost respins de Senat, prim for sesizat, însă votul de adoptare al Camerei Deputaţilor a fost decizional. Astfel, legea merge la promulgare.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.