Tribunalul Sibiu a decis că municipiul Mediaş trebuie să plătească daune morale în valoare totală de 12.000 de euro unei fetiţe de 10 ani care în urmă cu aproape doi ani a fost muşcată de un câine comunitar, n timp ce se întorcea de la şcoală şi 5000 de euro rudelor acesteia. Sentinţa nu este definitivă, putând fi atacată cu apel în termen de 30 de zile de la comunicare.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Anunţul privind finalizarea pe fond a procesului a fost făcut luni, print-un comunicat de presă, de către Asociaţia Iniţiativa pentru Responsabilitate Civică (IREC), cea care a susţinut familiei fetiţei în procesul demarat în instanţa de judecată. 
 
„17000 de euro daune obţinute pentru copilul si familia ei care au trecut prin momente teribile: copilul a fost muşcat, iar mama a pierdut sarcina de 20 de săptămâni din cauza şocului suferit. Primăria Mediaş nu şi-a asumat niciun moment răspunderea încercând să dea vina pe părinţi pentru incident”, a transmis IREC.
Incidentul a avut loc în iunie 2019, când fetiţa, care se întorcea de la şcoală, a fost muşcată de câine în apropierea blocului în care locuieşte familia sa..
Conform soluţiei publicate pe portalul instanţelor de judecată, completul de la Tribunalul Sibiu a decis să primarul municipiului Mediaş, care a fost reclamat alături de unitatea administrativ teritorială, este „persoană fără calitate procesuală pasivă” şi în concluzie, soluţia a fost pronunţată doar raportat la unitatea administrativ teritorială municipiul Mediaş. 
IREC anunţă că „va face toate eforturile ca la apel să tragă la răspundere directă şi personală primarul municipiului Mediaş”, pe baza unui precedent stabilit tot de Asociaţie în anul 2020.
„Orice cetăţean al ţării ar trebui să ştie că pentru astfel de lucruri este răspunzătoare şi instituţia Primarului, acesta având o răspundere directă şi personală privind funcţionarea corespunzătoare a serviciilor publice locale, intre care se afla si ecarisajul. Practic, Decizia nr. 1054 din 4 iunie 2020, pronunţată de Secţia I civilă a Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie, publicată în în Buletinul Casaţiei nr. 1/2020, pag. 67-79 stabileşte un precedent judiciar important referitor la răspunderea instituţiei Primarului care este responsabilă pentru activitatea serviciilor publice din subordine, prin urmare în orice situaţie în care un serviciu public nu funcţionează corespunzător, primarul răspunde alături de Unitatea administrativ teritorială”, transmit oficialii Asociaţiei.
Fetiţa şi familia sa au fost reprezentate în instanţă de către o avocată al cărei copil an fost, la rândul său, atacat de un câine comunitar. 
„Din perspectiva cuantificării daunelor, deşi mari faţă de media obişnuită, raportat la suferinţa generata de incidentul în sine, apreciez că este nesemnificativă”, consideră avocata Carmen Bordei, citată în comunicatul IREC.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.