Hipodromul din Ploieşti, arenă sportivă pe care se organizează, în fiecare duminică, curse hipice, îşi suspendă activitatea până la sfârşitul lunii martie. Totodată, toate instituţiile de cultură aflate în subordinea Primăriei Ploieşti şi-au suspendat activităţile cu public numeros.
Cursele hipice programate pe Hipodromul din Ploieşti pentru zilele de 15 martie şi 29 martie au fost amânate şi vor fi reprogramate, anunţă Clubul Sportiv Municipal Ploieşti, marţi.
Evenimente
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, toate evenimentele sportive organizate de Clubul Sportiv al Primăriei Ploieşti în Sala Sporturilor Olimpia şi Sala "Leonard Doroftei” se vor desfăşura fără spectatori, iar bazinul de înot Vega aflat în subordinea autorităţilor locale, este închis atât pentru elevii şcolilor cu clase de înot, cât şi pentru public, începând de marţi.
Şi instituţiile de cultură aflate în subordinea autorităţilor locale suspendă toate activităţile cu publicul, atât cele în interior, cât şi cele în aer liber, în urma unei decizii a Comisiei pentru Situaţii de Urgenţă care funcţionează la nivel municipal.
Astfel, Teatrul "Toma Caragiu" Ploieşti, Filarmonica "Paul Constantinescu", Casa de Cultură "I. L. Caragiale" au anulat toate activităţile programate până în 31 martie.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.