Europarlamentarul Pro România Corina Creţu precizează că este îngrijorător că România riscă să piardă banii europeni pentru construirea magistralei de metrou Gara de Nord-Băneasa. Ea aminteşte de alocarea din februarie 2019, pentru care a semnat în calitate de comisar european, în valoare de 517 milioane euro, însă faptul că lucrările nu au început deja este un lucru grav. Dacă lucrărilor nu vor fi finalizate până în 2023, România pierde definitiv banii alocaţi, mai atrage atenţia Creţu.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„O veste realmente îngrijorătoare: banii europeni pentru Magistrala de Metrou M 6 Gara de Nord – Băneasa riscă să fie pierduţi ‼️ În februarie 2019 am semnat, în calitate de comisar european pentru politică regională, alocarea a peste jumătate de miliard EUR (517 milioane EUR) pentru construcţia liniei de metrou 6. Am avut zeci de şedinţe cu DG Regio şi cu autorităţile române până am ajuns la această decizie, pe care am urgentat-o tocmai pentru ca banii să fie folosiţi cât mai devreme şi să înceapă lucrările”, a scris Corina Creţu luni pe Facebook.
 
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Ea a precizat că această confinanţare cu bani europeni prevede construirea a şase kilometri din linia de metrou, şase noi staţii de metrou între zona 1 Mai şi complexul comercial Băneasa, cât şi achiziţionarea a 12 garnituri, fiecare cu câte şase vagoane.
 
„Investiţia ar fi fost un real beneficiu pentru locuitorii Capitalei, precum şi pentru turişti, care ar fi beneficiat de servicii de transport moderne către şi dinspre Aeroportul Internaţional Otopeni. Cofinanţarea europeană ar urma să asigure construcţia unei secţiuni de 6 kilometri din linia de metrou, asigurând legătura cu linia de metrou M4 (Gara de Nord – Lac Străuleşti), construcţia a şase noi staţii de metrou subterane între zona 1 Mai şi complexul comercial Băneasa, precum şi achiziţionarea a douăsprezece garnituri de metrou, fiecare cu câte şase vagoane”, arată europarlamentarul Pro România.
 
Corina Creţu a adăugat că este „grav este că deşi lucrările ar fi trebuit să înceapă de la mijlocul anului trecut, suntem la peste un an distanţă de la acest moment şi M6 nu are nici acum contract semnat, deşi licitaţia este lansată din martie 2019”.
 
„Iar dacă lucrările nu se finalizează până în 2023, România va pierde definitiv banii alocaţi.  Pur şi simplu nu îmi pot explica lentoarea cu care se implementează acest proiect atât de necesar.  O săptămână bună tuturor!”, conchide Creţu.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.