Oficiali ai Ministerului Muncii, reprezentanţi ai sindicatelor şi patronatelor au participat, marţi, la o consultate pe tema mecanismului de stabilire a salariului minim brut pe ţară garantat în plată.
”Ministerul Muncii şi Solidarităţii Sociale a organizat, astăzi, consultări cu partenerii sociali din sindicatele şi patronatele reprezentative pentru elaborarea proiectului de act normativ privind transpunerea în legislaţia naţională a Directivei Europene privind stabilirea salariului minim brut pe ţară garantat în plată”, a transmis, marţi, Ministerul Muncii, într-un comunicat d epresă.
Sursa citată a precizat că formula care va fi stabilită va ţine cont de puterea de cumpărare, de nivelul câştigului salarial mediu brut şi productivitatea muncii.
”Directiva 2041/2022 urmează să fie transpusă în România în acest an. Actul legislativ al Uniunii Europene stabileşte că fiecare stat va avea nivelul venitului minim în funcţie de condiţiile sociale, economice şi de evoluţia indicatorilor economici”, a mai transmis sursa citată.
Premierul Marcel Ciolacu a declarat marţi, la Braşov, că săptămâna aceasta începe discuţiile cu partenerii sociali legal de majorarea salariilor şi impozitarea pe muncă.
El a arătat că, pentru că doreşte să nu aibă cu colegii liberali prea multe discuţii, mai ales în această perioadă, nu se va veni cu o impozitare progresivă pe salariu, ci se vor da deduceri pentru cei cu venituri mici. Ciolacu a menţionat că nu vrea să ia în acest moment decizii emoţionale şi să distrugă tot echilibrul macroeconomic.
De asemenea, Marcel Ciolacu a anunţat că Executivul are intenţia clară ca salariul minim să crească la 3.700 de lei.
”Haideţi mai întâi să avem întâlnirea cu partenerii sociali, atât cu sindicatele, cât şi cu patronatele şi, ca de fiecare dată, vom veni şi vă vom informa”, a declarat Marcel Ciolacu, întrebat ce va fi, începând cu luna iulie, atunci când expiră facilitatea de 200 lei din salariul minim scutiţi de taxe şi dacă această măsură va fi prelungită, marţi la Braşov, unde a avut loc o şedinţă de Guvern.
Şeful Executivului a mai fost chestionat dacă există posibilitatea ca salariul minim să crească din toamnă şi nu în luna iulie.
”În acest moment, intenţia clară a Guvernului este ca salariul minim să crească la 3.700”, a explicat Ciolacu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.