Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice (RADET) Constanţa susţine că nu poate fi făcută vinovată de oprirea apei calde în municipiul Constanţa, începând de joi, aşa cum a anunţat Electrocentrale SA, şi că această societate caută să transfere responsabilitatea către RADET în loc să caute modalităţi de eficientizare a activităţii, spunând că în prezent costurile de producţie depăşesc valoarea energiei vândute. RADET mai spune că sumele invocate de Electrocentrale Constanţa nu sunt creanţe certe, pe rolul instanţelor aflându-se mai multe litigii între părţi, care au ca obiect penalităţi generate de plata cu întârziere a subvenţiei acordate populaţiei de la bugetul de stat, iar aceste sume nu pot fi imputate RADET.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

RADET a transmis, miercuri seara, un comunicat de presă în care anunţă că motivul opririi apei calde în municipiul Constanţa nu poate fi imputat Regiei.

"Motivul opririi CET Palas nu poate fi imputat RADET Constanţa întrucât raportul dintre facturile emise şi plăţile efectuate în relaţia comercială dintre Electrocentrale Constanţa SA şi RADET este următorul. De la data înfiinţării Electrocentrale Constanţa SA, 01.10.2014 şi până la 25.09.2018 valoarea totală a facturilor de energie termică emise a fost de 573.272.113 lei, iar valoarea totală a plăţilor efectuate a fost de 584.129.917 lei. De la data de 01.01.2018 şi până la 25.09.2018 valoarea totală a facturilor de energie termică emise a fost de 86.823.340 lei, iar valoarea totală a plăţilor efectuate a fost de 93.233.803 lei, din care suma de 20.000.000 lei a fost achitată la finele anului 2017 ca avans din subvenţia acordată populaţiei pentru anul 2018", se arată în comunicat.

RADET mai precizează că pentru luna august factura emisă este în valoare de două milioane de lei, iar plăţile efectuate până în prezent sunt în valoare de 2,8 milioane de lei.

"Aşa cum rezultă din cifrele de mai sus se constată că Electrocentrale Constanţa S.A. se confruntă cu probleme grave, din moment ce valoarea producţiei vândută nu acoperă costurile de funcţionare", afirmă reprezentanţii RADET.

RADET menţionează că a făcut eforturi deosebite pentru a susţine aceste plăţi peste valoarea facturilor emise, realizând în anul 2017 un grad de încasare de 107,20 %, iar pentru primele 8 luni ale acestui an un grad de 102,91 %. RADET spune că mai are de recuperat de la consumatorii săi creanţe în valoare de circa 21.000.000 de lei, care se află în diverse stadii de recuperare.

"Sumele invocate de Consiliul de Adminstraţie al Electrocentrale Constanţa SA nu reprezintă creanţe certe, pe rolul instanţelor de judecată existând litigii între părţi ce au ca obiect penalităţi generate de plata cu întârziere a subvenţiei acordată populaţiei de la bugetul consolidat al statului. Aceaste sume nu pot fi imputate RADET şi nu pot fi achitate întrucât tariful reglementat nu a prevăzut în structura sa o componentă care să permită stingerea acestor penalităţi de întârziere. RADET respinge presiunile la care recurge astăzi Consiliul de Administraţie al Electrocentrale Constanţa S.A. de a opri producerea energiei termice primare, întrucât considerăm că este un mijloc de a-şi masca neperformanţa", mai precizează comunicatul RADET.

RADET consideră că responsabilitatea pentru oprirea apei calde în municipiu revine Consiliului de Administraţie al Electrocentrale Constanţa.

"Considerăm că întreaga responsabilitate asupra opririi producerii energiei termice primare îi revine numai Consiliului de Administraţie al Electrocentrale Constanţa SA care caută să transfere responsabilitatea către principalul său client - RADET,  în loc să identifice modalităţi prin care să eficientizeze activitatea societăţii şi să dezvolte producerea energiei în cogenerare (fapt care nu se mai întâmplă în prezent la CET Palas), în condiţiile în care în prezent costurile de producţie depăşesc valoarea energiei vândută. Precizăm faptul că atât Primăria Municipiului Constanţa, Consiliul Local Municipal, cât şi RADET au întreprins toate acţiunile necesare menţinerii în funcţiune a CET Palas şi în continuare caută soluţii pentru rezolvarea acestor probleme cu care se confruntă Electrocentrale Constanţa SA", se mai arată în comunicat.

În 10 septembrie, Consiliul de Administraţie al Electrocentrale Constanţa SA a transmis un preaviz către RADET Constanţa, prin care aducea la cunoştinţă faptul că, dacă până în 26 septembrie, conducerea regiei nu va urgenta să îşi plătească o parte din sumele pe care le datorează către Electrocentrale Constanţa S.A. şi nu va prezenta un plan de eşalonare a debitelor, va sista furnizarea agentului termic către toţi consumatorii racordaţi la sistemul de termoficare al municipiului Constanţa, începând din 27 septembrie.

Miercuri, Consiliul de Administraţie al Electrocentrale Constanţa SA a revenit cu un anunţ, spunând că va pune în aplicare acest preaviz începând de joi.

Electrocentrale susţine că se află în imposibilitatea de a achita facturile tocmai din cauza RADET Constanţa, care nu a respectat obligaţiile de plată asumate contractual.

Electrocentrale a precizat că va reveni asupra deciziei de sistare a furnizării agentului termic atunci când RADET va plăti o parte din bani şi va prezenta un plan de eşalonare a debitelor.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.