Patru tineri, cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani, sunt cercetaţi de poliţiştii constănţeni după ce în urmă cu o lună au pătruns într-o locuinţă şi au furat bijuterii, 6.000 de lei şi două telefoane mobile. Poliţiştii au stabilit că cei patru au mai comis în luna februarie două infracţiuni de tâlhărie calificată şi una de furt calificat.
Potrivit unui comunicat al Inspectoratului de Poliţie al Judeţului Constanţa, în urma cercetărilor într-un dosar penal care vizează săvârşirea infracţiunii de tâlhărie calificată, poliţişti din cadrul Poliţiei staţiunii Eforie, împreună cu poliţişti ai Poliţiei municipiului Mangalia şi ai Secţiei 3 Rurală Mangalia au identificat patru bărbaţi, cu vârste cuprinse între 15 şi 20 de ani, bănuiţi de comiterea faptelor.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
“Astfel, la data de 23 februarie, aceştia ar fi pătruns în locuinţa unei persoane şi, prin violenţă, ar fi deposedat-o de bijuterii şi ar fi sustras suma de 6.000 de lei şi două telefoane mobile. Totodată, în urma cercetărilor, poliţiştii au documentat activitatea infracţională a celor patru, stabilindu-se faptul că sunt autorii a altor două infracţiuni de tâlhărie calificată şi a unei infracţiuni de furt calificat, fapte comise în luna februarie”, a transmis IPJ Constanţa.
Sursa citată menţionează că prejudiciul a fost recuperat în proporţie de 70%, urmând a fi predat persoanelor vătămate.
Trei dintre bărbaţii respectivi, cu vârste cuprinse între 17 şi 20 de ani, au fost reţinuţi pentru 24 de ore, urmând să fie prezentaţi instanţei de judecată cu propunere de arestare preventivă.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.