Guvernatoarea Găgăuziei, Evghenia Guţul, care este susţinută de oligarhul fugar Ilan Şor, i se plânge lui Donald Trump, într-o scrisoare în limba engleză publicată pe platforma X a lui Elon Musk, că autorităţile centrale de la Chişinău provoacă „instabilitate” în autonomia găgăuză şi-i cere şefului Casei Albe să înceteze orice sprijin pentru preşedinta Maia Sandu, pe care o acuză că a instaurat „un regim dictatorial” în Republica Moldova
În scrisoarea către Trump, Evghenia Guţul spune că Partidul Acţiune şi Solidaritate (PAS, partidul de guvernământ) şi preşedinta Maia Sandu, „cu complicitatea” Partidului Democrat din SUA şi a politicienilor europeni, ar fi impus în Republica Moldova „terorismul politic”, au interzis partidul ŞOR şi deturnează ajutorul american pentru a finanţa propaganda favorabilă lor şi pentru a mitui politicieni europeni şi americani.
„Asistenţa financiară oferită de poporul american pentru implementarea unor proiecte importante în Moldova este deturnată. Guvernul fură aceşti bani şi îi redirecţionează pentru a finanţa propaganda şi ştirile false, precum şi pentru a mitui politicieni şi oficiali europeni şi americani. Între timp, oamenii din Moldova suferă din cauza sărăciei şi a lipsei de dreptate. Regimul Sandu a lipsit regiunea noastră autonomă, Găgăuzia, de toate drepturile sale constituţionale. Sandu şi PAS au provocat în mod deliberat instabilitate în Găgăuzia. (…) Cu aprobarea tacită a administraţiei Biden, Guvernul Moldovei a interzis partidul de opoziţie ŞOR, din partea căruia am candidat. (…) Aceasta nu este doar o ameninţare la adresa democraţiei, ci un adevărat terorism politic”, a scris Guţul, citată de NewsMaker.
Cu gândul la alegerile parlamentare din acest an, politiciana prorusă, care a fost de mai multe ori la Moscova şi s-a întâlnit cu Vladimir Putin, îi cere lui Trump să se asigure că va fi un scrutin „corect” şi între timp să oprească finanţarea pentru Republica Moldova.
„Vă cer să opriţi finanţarea acestui regim criminal şi să sprijiniţi organizarea unor alegeri parlamentare corecte în Moldova în acest an. Ajutaţi-ne să restabilim democraţia şi statul de drept, bazate pe respectul pentru cetăţeni, drepturile şi libertăţile lor, valorile noastre tradiţionale şi credinţa noastră!”, a adăugat Guţul.
NewsMaker precizează că nu este prima data când persoane din echipa lui Ilan Şor se adresează preşedintelui SUA, Donald Trump, de când acesta şi-a preluat mandatul la sfârşitul lunii ianuarie. Pe 13 februarie, Partidul „Şansă”, în spatele căruia stă tot oligarhul fugar, a organizat un protest în faţa Ambasadei SUA la Chişinău, în cadrul căruia au cerut autorităţilor americane să nu mai sprijine partidul de guvernare. Pe pancartele pe care le-au desfăşurat manifestanţii scria: „Domnule Trump, salvaţi Moldova de dictatura lui Sandu”. Liderul partidului „Şansă”, Alexei Lungu, a transmis de asemenea reprezentanţilor misiunii diplomatice o scrisoare destinată preşedintelui american.
Oligarhul prorus Ilan Şor a fost condamnat în lipsă la 15 ani închisoare în Republica Moldova pentru implicarea în devalizarea băncilor din ţară şi s-a refugiat între timp la Moscova, de unde se implică şi finanţează acţiuni de destabilizare a Republicii Moldova. Investigaţii jurnalistice sub acoperire au arătat cum Ilan Şor a creat o adevărată reţea şi o schemă de cumpărare a voturilor la alegerile prezidenţiale din toamna anului trecut, câştigate la limită de Maia Sandu, graţie voturilor din diaspora.

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.