Meteorologii au emis o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului, până duminică seară, în Banat, Crişana, sudul Transilvaniei, Dobrogea, estul Munteniei şi sud-estul Moldovei, precum şi în Carpaţii Occidentali, Meridionali şi de Curbură, unde viteza vântului va atinge 55-65 de kiloemtri pe oră. Începând de duminică seară, un Cod galben similar va fi în vigoare în Dobrogea, estul Munteniei şi sud-estul Moldovei. În Bucureşti, vremea va fi mult mai caldă decât ar fi normal, cu temperaturi de până la 20-21 de grade.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului valabilă duminică, între orele 10.00 şi 22.00.
Astfel, vântul va avea intensificări în Banat, Crişana, sudul Transilvaniei, Dobrogea, estul Munteniei şi sud-estul Moldovei, precum şi în Carpaţii Occidentali, Meridionali şi de Curbură. Vor fi viteze în general de 55...65 km/h, iar la altitudini mari în zonele montane, rafalele vor depăşi 90...100 km/h.
Intensificări temporare ale vântului, cu viteze de 40...45 km/h, vor fi local şi în restul ţării.
Codul galben vizează judeţele Alba, Argeş, Arad, Bihor, Brăila, Braşov, Buzău, Cluj, Călăraşi, Caraş-Severin, Constanţa, Covasna, Dâmboviţa, Gorj, Galaţi, Hunedoara, Ialomiţa, Mehedinţi, Prahova, Sibiu, Tulcea, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.
O altă atenţionare Cod galben, care se referă tot la intensificări ale vântului, va fi în vigoare de duminică, de la ora 22.00, până luni, la ora 18.00. În intervalul menţionat, vântul va avea intensificări în Dobrogea, estul Munteniei şi sud-estul Moldovei. Vor fi viteze în general de 55...65 km/h, iar în judeţul Constanţa şi pe litoral, rafalele vor depăşi temporar 70 km/h.
Pe litoral vântul va continua să prezinte intensificări în prima parte a nopţii de luni spre marţi, cu viteze de 50...55 km/h.
Sunt vizate judeţele Brăila, Călăraşi, Constanţa, Galaţi, Ialomiţa şi Tulcea.
În zona municipiului Bucureşti, de duminică, de la ora 10.00, până luni, la ora 8.00, vremea va fi mult mai caldă decât în mod obişnuit pentru această perioadă. Cerul va fi temporar noros. Vântul va sufla în general moderat (viteze de 35...45 km/h). Temperatura maximă va fi de 20...21 de grade, iar cea minimă de 9...11 grade.
Luni, între orele 8.00 şi 18.00, deşi valorile termice vor fi uşor mai scăzute faţă de intervalul precedent, vremea se va menţine semnificativ mai caldă decât normal în această perioadă din an. Cerul va avea înnorări şi începând din orele amiezii, vor fi ploi, mai ales averse şi posibil descărcări electrice. Vântul va sufla în general moderat (cu rafale de 35...40 km/h). Temperatura maximă se va situa în jurul a 16 grade.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.