Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, miercuri, două avertizări Cod Galben de ploi torenţiale, valabile în mai multe regiuni din ţară. Prima avertizare intră în vigoare miercuri seară şi ţine până joi dimineaţa, iar cea de-a doua debutează joi dimineaţa şi este valabilă 24 de ore. Sunt aşteptate precipitaţii care pot depăşi 70 de litri pe pentru pătrat

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

ANM a emis o atenţionare meteorologică de ploi însemnate cantitativ, valabilă între 7 octombrie, ora 20.00 şi 8 octombrie, ora 10.00

“În intervalul menţionat, în sudul Banatului, Oltenia, local în Muntenia, sudul Moldovei şi al Transilvaniei, vor fi ploi ce vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25...30 l/mp şi izolat 40...50 l/mp. Manifestări de instabilitate atmosferică se vor semnala temporar în sudul şi sud-estul teritoriului, iar în rest vor fi ploi moderate cantitativ, dar pe arii mai restrânse”, a transmis ANM.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Judeţele vizate de această atenţionare meteorologică sunt Alba, Argeş, Braşov, Buzău, Caraş-Severin, Covasna, Dâmboviţa, Dolj, Gorj ,Hunedoara, Mehedinţi, Olt, Prahova, Sibiu, Timiş, Vâlcea şi Vrancea.

Cea de-a doua atenţionare meteorologică de ploi însemnate cantitativ intră în vigoare pe data de 8 octombrie, ora 10.00 şi este valabilă până pe 9 octombrie, ora 10.00.

“În intervalul menţionat, în Moldova, local în Muntenia, Carpaţii Meridionali şi sud-estul Transilvaniei, vor fi ploi ce vor avea şi caracter torenţial, iar în intervale scurte de timp sau prin acumulare cantităţile de apă vor depăşi 25...35 l/mp şi pe arii restrânse, îndeosebi în Moldova şi la munte, 50...70 l/mp”, a menţionat ANM.

Judeţele unde se vor înregistra ploile însemnate cantitativ sunt: Argeş, Bacău, Brăila, Botoşani, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Galaţi, Iaşi, Neamţ, Prahova, Sibiu, Suceava, Vâlcea, Vrancea şi Vaslui.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.