Şefii diplomaţiilor americană şi rusă, Marco Rubio şi Serghei Lavrov, au vorbit la telefon sâmbătă şi au „discutat următorii paşi” pentru a pune capăt războiului din Ucraina, a anunţat Departamentul de Stat.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Cei doi miniştri „au discutat următorii paşi în continuarea recentelor întâlniri din Arabia Saudită şi au convenit să continue să lucreze pentru a restabili comunicarea între Statele Unite şi Rusia”, a declarat purtătoarea de cuvânt a Departamentului de Stat, Tammy Bruce. 

Aceasta nu a oferit detalii cu privire la data la care va avea loc următoarea rundă de discuţii între Statele Unite şi Rusia, găzduită de Arabia Saudită.

În ciuda tensiunilor recente dintre preşedintele Donald Trump şi omologul său ucrainean Volodimir Zelenski, Kievul a acceptat principiul unei încetări necondiţionate a focului timp de 30 de zile sub egida Statelor Unite dacă Moscova pune capăt atacurilor sale în estul Ucrainei.

„Mingea este în terenul Rusiei”.

Cu toate acestea, preşedintele rus Vladimir Putin nu a acceptat niciun armistiţiu, punând în schimb condiţii care depăşeau ceea ce era prevăzut în acordul încheiat între Statele Unite şi Ucraina.

Sâmbătă, în cadrul unui summit virtual organizat de Londra, aproximativ treizeci de lideri ai ţărilor şi organizaţiilor care sprijină Ucraina au decis să exercite o „presiune colectivă” asupra Rusiei, pe care o suspectează că doreşte să continue războiul, pentru a o determina să accepte o încetare a focului.

„Mingea este în terenul Rusiei” şi «mai devreme sau mai târziu (...) va trebui să se angajeze în discuţii serioase», a declarat premierul britanic Keir Starmer, care a afirmat că Vladimir Putin «este cel care încearcă să întârzie» lucrurile».

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.