Meteorologii au emis, sâmbătă dimineaţă, o atenţionare Cod galben de ceaţă, în judeţele Satu Mare, Mureş, Cluj şi Bistriţa-Năsăud. Aceasta este în vigoare până la ora 10.00, iar în zonele menţionate ceaţa va reduce vizibilitatea, local sub 200 de metri.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Administraţia Naţională de Meteorologie a emis o atenţionare de tip nowcasting Cod galben de ceaţă, pentru mai multe zone din judeţul Satu Mare, unde, până la ora 10.00, ceaţa va determina scăderea vizibilităţii local sub 200 de metri.

Tot până la ora 10.00 este Cod galben de ceaţă în judeţele Mureş (zona joasă), Cluj (mai multe localităţi), Bistriţa-Năsăud (mai multe localităţi).

ANM a mai emis o avertizare Cod galben, valabilă până la ora 11.00, în zona de munte a judeţelor Argeş, Prahova şi Dâmboviţa, unde, la altitudini de peste 1.800 de metri, vântul va avea rafale cu viteze de 90-110 kilometri pe oră şi va transporta zăpada.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.