Comitetul de coordonare a vaccinării anunţă, joi, că bilanţul vaccinărilor va fi comunicat săptămânal, de către INSP, începând de săptămâna viitoare. Decizia face parte din tranziţia activităţii către Ministerul Sănătăţii.
”Săptămâna aceasta este ultima în care datele despre vaccinarea împotriva COVID-19 se realizează zilnic. Începând de luni, 14 martie a.c., datele privind vaccinarea persoanelor din România vor fi comunicate săptămânal de către Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP)”, a transmis, joi, CNCAV.
Instituţia precizează că această măsură face parte din Planul tranziţiei activităţii de vaccinare împotriva COVID-19 de tip campanie către Programul Naţional de Vaccinare al Ministerului Sănătăţii.
”Se vor asigura în continuare operaţiunile logistice şi de depozitare şi se va urmări identificarea celor mai bune soluţii de trecere la Ministerul Sănătăţii a responsabilităţii privind vaccinarea populaţiei împotriva COVID-19. Astfel, în perioada următoare, se vor derula acţiuni procedurale specifice prin care să se asigure transferul gradual şi al activităţilor nemedicale desfăşurate de către Comitetul Naţional de Coordonare a Activităţilor privind Vaccinarea, conform reglementărilor stabilite prin decizia de înfiinţare, inclusiv prin preluarea de către instituţiile implicate în continuare a responsabilităţii asigurării operaţiunilor logistice şi de depozitare”, a mai transmis CNCAV.
Instituţia precizează că acest proces, care se va desfăşura pe parcursul următoarelor săptămâni, va urmări identificarea soluţiilor optime, astfel încât vaccinarea populaţiei împotriva COVID-19 să fie asigurată în continuare în cele mai bune condiţii, într-un mediu sigur, susţinut de profesionalismul personalului medical.
Până miercuri, în România au fost vaccinate cu două doze 8.077.224 persoane, alte 8.114.789 fiind vaccinate cu o doză şi 2.544.181 cu doza booster.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.