Ambulatoriul Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase din Cluj-Napoca va fi extins şi modernizat cu fonduri europene în valoare de peste 78 de milioane de lei. Proiectul prevede amenajarea unui centru de chirurgie avansată minim invazivă, a unor bazine de hidrokinetoterapie pentru copii şi adulţi,

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe, a iniţiat un proiect de hotărâre care vizează aprobarea proiectului ”Extinderea, modernizarea şi dotarea Ambulatoriului Integrat al Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Cluj-Napoca, etapele 2, 3 şi 4”, a indicatorilor tehnico-economici şi a cheltuielilor aferente.

”Investiţia propusă va aduce numeroase beneficii atât pacienţilor care se adresează Ambulatoriului spitalului nostru, cea mai mare şi complexă unitate ambulatorie din România, cât şi întregului personal care lucrează aici. Continuăm să investim în sănătate şi să asigurăm condiţiile necesare derulării unui act medical de înaltă calitate”, a afirmat Tişe.

În cadrul celor trei etape se intenţionează realizarea Centrului Integrat de chirurgie avansată minim invazivă prin refuncţionalizarea completă a etajului 5, extinderea, reabilitarea şi modernizarea bazei de tratament şi recuperare medicală, precum şi reabilitarea termică şi eficientizarea clădirii situate pe strada Moţilor, la numărul 19.

Potrivit CJ Cluj, se propune mărirea configuraţiei şi a suprafeţei spaţiilor medicale, introducerea unor noi funcţiuni, printre care şi trei săli de operaţii pentru ortopedie/dermatologie, chirurgie generală şi ginecologie, precum şi amenajarea a două bazine, pentru copii şi adulţi, pentru dezvoltarea serviciilor de hidrokinetoterapie la demisolul clădirii corpului A.

De asemenea, se doreşte crearea circuitelor separate pentru copii şi adulţi pentru accesul la laboratoarele specifice, crearea unor vestiare cu acces separat, amenajarea spaţiilor specifice procedurilor de recuperare, înlocuirea tâmplăriei existente cu o tâmplărie cu coeficient termic ridicat, restaurarea faţadelor şi termoizolarea pe interior a clădirii pentru sporirea coeficientului termic.

Valoarea totală a celor trei etape este de 78.367.650,54 lei, cu TVA inclus, proiectul urmând a fi depus spre finanţare prin Programul Sănătate.

Pentru etapa 1, care constă în extinderea pe verticală a corpului A, în vederea realizării Centrului Integrat de Screening şi Prevenţie, Consiliul Judeţean Cluj a depus deja aplicaţie pentru finanţare în cadrul Programului Sănătate. Valoarea acestei investiţii este de 20.377.421,52 lei, cu TVA inclus.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.