Ministrul Educaţiei Sorin Cîmpeanu a anunţat că Guvernul a adoptat, joi hotărârea care stabileşte o valoare de 15.000 lei pentru costul standard per copil în creşă, iar un proiect de ordonanţă de urgenţă a fost prezentat, în primă lectură, care prevede preluarea creşelor în sistemul de educaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

„Este o cerinţă de mulţi ani, a întregii societăţi, de definire a acestui cost standard per copil în creşă. Acest cost standard a fost stabilit la o valoare de 15.000 de lei pe copil, pentru cheltuieli salariale, la care se adaugă o componentă de 585 lei pentru cheltuieli materiale”, a arătat ministrul, în cadrul unei conferinţe de presă la Palatul Victoria.

El a precizat că, în cazul grădiniţelor, costul standard este de 7.431 de lei pentru fiecare copil.

Evenimente

31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

„În ceea ce priveşte creşele este puţin mai mult de dublu, pentru că este vorba în primul rând de grupe mai mici, la jumătate faţă de grupele din grădiniţă, şi este vorba de cerinţe speciale de îngrijire în acest domeniu antepreşcolar. Din primele consultări a reieşit că în creşă vor putea merge copii de la zero la trei ani, prin zero ani înţelegându-se vârsta de 11 luni, vârstă până la care am înţeles că este recomandat ca aceşti copii să stea împreună cu mamele”, a completat Cîmpeanu.

În momentul de faţă sunt 387 de creşe care urmează să fie preluate în sistemul de educaţie, a mai spus Sorin Cîmpeanu.

„Acolo unde autorităţile locale iniţiază solicitări de preluare, inclusiv a personalului în sistemul de educaţie, aceste creşe vor funcţiona pe lângă grădiniţe, sub personalitatea juridică a grădiniţelor, având în vedere nevoia de integrare a conceptului educaţiei timpurii, integrare între creşă şi grădiniţă. Acolo unde autorităţile locale nu iniţiază demersuri pentru preluarea totală în sistemul de educaţie, Ministerul Educaţiei va asigura cheltuielile salariale pentru componenta educaţională. Cu alte cuvinte, Ministerul Educaţiei asumă preluarea resursei umane, e vorba de educatori puericultori, inclusiv din perspectiva cheltuielilor salariale”, a conchis ministrul Educaţiei. 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.