Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie lucrări de Modernizare a staţiei CF PAŞCANI , investiţie în valoare de 33,98 MILIOANE lei, fără TVA, finanţată din fonduri nerambursabile prevăzute în PROGRAMUL TRANSPORTURI (PT). De la începutul anului şi până în prezent, CFR SA a lansat 6 licitaţii, în valoare totală de 556,66 milioane lei (fără TVA), prin Programul Transporturi, pentru modernizarea a 6 staţii CF: Gara de Nord (etapa I), Sinaia, Buşteni, Videle, Ploieşti Vest, aflate în etapa de evaluare oferte, şi Paşcani, care are termen pentru depunere/deschidere oferte pe 10 august 2023”

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a lansat licitaţia pentru achiziţia serviciilor de proiectare şi execuţie lucrări de Modernizare a staţiei CF PAŞCANI , investiţie în valoare de 33,98 MILIOANE lei, fără TVA, finanţată din fonduri nerambursabile prevăzute în PROGRAMUL TRANSPORTURI (PT). De la începutul anului şi până în prezent, CFR SA a lansat 6 licitaţii, în valoare totală de 556,66 milioane lei (fără TVA), prin Programul Transporturi, pentru modernizarea a 6 staţii CF: Gara de Nord (etapa I), Sinaia, Buşteni, Videle, Ploieşti Vest, aflate în etapa de evaluare oferte, şi Paşcani, care are termen pentru depunere/deschidere oferte pe 10 august 2023”, anunţă compania într-un comunicat. 

Potrivit CFR SA, modernizarea Gării Paşcani include ample lucrări de reabilitare şi consolidare a celor 3 corpuri ale clădirii (corp central şi 2 corpuri laterale), reorganizarea spaţiilor interioare, prin amenajarea zonelor aferente serviciilor destinate publicului călător, spaţii comerciale, spaţii de exploatare feroviară, precum şi a zonei exterioare care include înălţarea şi lărgirea peronului principal, amenajare unei treceri pietonale, rampe şi benzi tactile pentru persoanele cu dizabilităţi, sistem modern de iinformare a publicului călător şi amenarea unei parcări în faţa gării.

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

Principalele lucrări de modernizare a staţiei constau în consolidarea şi modernizare clădire de călători (corp central şi cele 2 corpuri laterale), amenajare şi recompartimentare spaţiilor pentru publicul călător, a spaţiilor comerciale şi de exploatare; refacerea peronului din faţa clădirii de călători, care va avea o lungime de 250 m şi lăţime de 6 m, inclusiv copertine pe zona centrală şi parţile laterale; facilităţi pentru persoanele cu dizabilităţi - rampe şi marcaje tactile; realizarea unei treceri la nivel pietonale, în capătul X al staţiei, sistem modern de informare a publicului călător, sistem modern de iluminat peron principal etc.

”Prin implementarea acestui important program de investiţii, staţia de cale ferată PAŞCANI va fi modernizată în conformitate cu parametrii tehnici prevăzuţi de standardele şi legislaţia europeană/internaţională în vigoare. Durata aferentă proiectării şi execuţiei lucrărilor este de 25 de luni (6 luni pentru elaborarea proiectului, 4 luni verificare şi aprobare documentaţii aferente proiectului tehnic, 18 de luni pentru execuţie, 1 lună pentru recepţia la finalizarea lucrărilor), iar perioada de garanţie a obiectivului este de 60 de luni. Termenul limită pentru primirea ofertelor este 10.08.2023, deschiderea acestora urmând să aibă loc în aceaşi zi, la ora 15:00”, precizează CFR SA. 

Anunţul de participare la procedura de licitaţie deschisă, conţinând informaţii asupra modului de desfăşurare a procedurii, precum şi documentaţia de atribuire, sunt disponibile în Sistemul electronic de Achiziţii Publice (S.E.A.P)

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.