Certificatele de constatare a virginităţii emise la cererea persoanelor fizic au fost eliminate oficial în România, în urma unui ordin comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Justiţiei, publicat în Monitorul Oficial.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Astfel, examinarea genitală pentru constatarea virginităţii se mai poate efectua doar în cadrul unor proceduri oficiale, la solicitarea autorităţilor, şi nu la cererea persoanelor fizice, aşa cum s-a întâmplat până de curând. Decizia a fost luată după ce societatea civilă a tras un semnal de alarmă asupra acestor teste – considerate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii o încălcare a drepturilor omului – printr-o campanie socială naţională de eliminare legislativă a acestor certificări. #DeNetestat a atras peste 40.000 de semnături, în urma petiţiei online demarate, şi a generat un puternic impact mediatic, la nivel naţional şi internaţional, fiind premiată, totodată, cu mai multe premii internaţionale”, potrivit unui comunicat al agenţiei de creaţie DDB România care, în parteneriat cu Reţeaua pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei Împotriva Femeilor (V.I.F.), a lansat campania socială DeNetestat, vizând eliminarea acestor teste.

Până în prezent, în unităţile de medicină legală din România se puteau face două tipuri de teste de verificare a virginităţii femeilor: cele care aveau legătură cu o anchetă penală şi cele realizate la cerere, de către părinţi – în special, de către taţi. În 2019, în România, testele de virginitate au reprezentat 2% din totalul examinărilor din cadrul unităţilor aflate în subordinea Institutului de Medicină Legală Mina Minovici (INML) – adică, aproximativ 1.000 de teste pe an. Examenele au fost realizate în diverse unităţi de medicină legală din ţară, din toate judeţele. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Considerată o procedură intruzivă, care poate genera efecte fizice şi psihologice nefaste asupra femeilor, practica testării virginităţii în rândul femeilor, la cererea unor persoane fizice, a fost eliminată oficial, în urma ordinului comun al Ministerului Sănătăţii şi Ministerului Justiţiei, publicat marţi, în Monitorul Oficial.

Ordinul de eliminare a testelor de virginitate vizează modificarea “Normelor procedurale privind efectuarea expertizelor, a constatărilor şi a altor lucrări medico-legale”, conţinute de Ordinul nr. 255/1.134/C/2000, în sensul eliminării unei practici ce implică o procedură intruzivă, ce are impact asupra psihicului femeilor.

”Prin acest ordin este eliminată practica testării virginităţii femeilor, la cererea persoanelor fizice, indiferent de vârstă, prin examinarea integrităţii himenale, a constatării stării de virginitate, precum şi a eliberării certificatului medico-legal asupra stării de virginitate.  e acum, testele de certificare a virginităţii, în cazul femeilor, se vor putea realiza numai în cadrul unor proceduri oficiale, la solicitarea autorităţilor. Totodată, vor fi posibile doar stabilirea capacităţii sexuale, a vârstei, conformaţiei sau dezvoltării fizice a unei persoane, precum şi constatarea stării obstetricale în cazuri de sarcină, văduvie, avort, naştere, lăuzie”, se arată în comunicat.

În iunie 2022, agenţia de creaţie DDB România, membră a thegroup, în parteneriat cu Reţeaua pentru Prevenirea şi Combaterea Violenţei Împotriva Femeilor (V.I.F.), au tras un semnal de alarmă asupra existenţei acestui tip de testare medico-legală abuzivă şi traumatizantă, la care puteau fi supuse tinerele din România: examenul de testare a virginităţii.

Printr-o paralelă între examenul maturităţii (examenul de BAC) şi examenul de verificare a virginităţii, supranumit şi „examenul cu două degete”, care încă se mai practica, în momentul respectiv, în unităţile de medicină legală din România, a fost lansată campania socială #DeNetestat, proiect realizat pro bono, care şi-a propus să elimine legislativ aceste teste de virginitate, considerate de Organizaţia Mondială a Sănătăţii (OMS) o încălcare a drepturilor umane. Potrivit OMS, nu există dovezi ştiinţifice că metoda poate dovedi dacă o femeie ori o tânără a avut sau nu act sexual vaginal. Medical vorbind, inspecţia himenului are o precizie mai mică de 10% în ceea ce priveşte determinarea virginităţii în cazul fetelor şi femeilor examinate. Aşadar, testul este practic inutil, iar procedura poate provoaca traume celor examinate.  

Campania #DeNetestat a constat într-un film emoţionant în care protagonista este o adolescentă supusă la acest examen, chiar în preajma simulărilor pentru examenului de BAC. În cadrul filmului, tânăra povesteşte despre anxietatea cu care se confruntă deseori, înaintea examenelor pe care urmează să le susţină. 

Subiectul campaniei a fost lansat în dezbatere pe agenda publică, în vara lui 2022, şi a fost urmat de o petiţie online de eliminare a acestor examinări, adresată Ministerului Justiţiei, Ministerului Sănătăţii şi Institutului Naţional de Medicină Legală. Peste 40.000 de semnături au fost colectate în cadrul acestei petiţii, desfăşurate pe platforma organizaţiei non-guvernamentale Campaniamea.Declic.ro,  în doar o săptămână de la lansarea campaniei. Totodată, la nici o săptămână de la lansarea proiectului, Institutul de Medicină Legală Mina Minovici din Bucureşti (INML) a anunţat că nu mai eliberează certificate de virginitate la cerere, indiferent de vârstă. 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.