Cererea de finanţare pentru reabilitarea închisorii de la Râmnicu Sărat şi amenajarea unui Centru Educaţional privind Comunismul din România a fost aprobată, iar Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) va primi suma de 9 milioane de euro din PNRR urmând ca obiectivul să devină functional la începutul anului 2026.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

IICCMER anunţă, marţi, aprobarea cererii de finanţare din PNRR, în valoare de 9 milioane de euro, pentru reabilitarea şi modernizarea Memorialului ”Închisoarea Tăcerii'' de la Râmnicu Sărat 

Memorialul ”Închisoarea Tăcerii'' va fi una dintre cele mai mari investiţii din România în ultimii 33 de ani.  

”Memorialul se va transforma într-un obiectiv cu valenţe memorialistice şi de identitate istorică, respectându-se conceptul iniţial de arhitectură conceput la sfârşit de sec XIX”, se arată în comunicat.  

Durata execuţiei lucrărilor este de 33 de luni, iar obiectivul va intra în circuitul turistic al României începând cu anul 2026.  

În această investiţie, cu valoare de 9 milioane de euro, este inclusă şi realizarea unui Centru Educaţional privind Comunismul din România, în vederea informării şi conştientizării memoriei regimului comunist şi a consecinţelor acestuia.   

”Prin aprobarea cererii de finanţare - am încheiat o etapă. Una extrem de importantă prin care, practic, am obţinut 9 milioane de euro, bani ce ne vor ajuta să implementăm acest proiect. Aşadar, consider că de abia acum începe greul. Pentru că va trebui să ducem la capăt unul dintre cele mai mari obiective de investiţii care s-au realizat în ţara noastră, după Revoluţie, la nivel de identitate istorică a poporului român. ,,Închisoarea Tăcerii'' de la Râmnicu Sărat este una dintre cele mai odioase şi barbare amprente ale regimului comunist şi este de datoria noastră morală să construim în acest loc un simbol care să însumeze deopotrivă curajul, rezistenţa, chinurile şi suferinţa victimelor care au fost forţate să ajungă în acest loc. Realizarea Memorialului ,,Închisoarea Tăcerii'' de la Râmnicu Sărat este obiectivul prioritar al IICCMER şi am convingerea că viitorul loc al memoriei va reprezenta un reper aparte pe harta muzeală şi turistică a României. Doresc să le mulţumesc colegilor mei şi partenerilor instituţionali pentru că s-au organizat în echipe şi au reuşit împreună, într-un timp atât de scurt, să realizeze toată documentaţia necesară acestei etape, astfel încât Institutul să obţină fonduri pentru o investiţie de aşa anvergură”, a declarat prof Daniel Şandru, preşedinte Executiv IICCMER. 

 Principalele obiective ale investiţiei vor fi: 

- Conservarea, consolidarea şi restaurarea fostului Penitenciar de la Râmnicu Sărat - monument istoric clasa A; 

- Punerea în valoare a monumentului prin implementarea programului funcţional "Memorial" şi a unui circuit specific de vizitare, astfel încât amenajările să sugereze atmosfera de izolare pe întreg circuitul de vizitare; 

- Realizarea unui Centru Educaţional privind Comunismul din România, în vederea informării şi conştientizării memoriei regimului comunist din România şi a consecinţelor acestuia; 

- Realizarea de campanii de informare şi promovare, pentru atragerea unui cât mai mare număr de vizitatori (număr estimativ de 58.000 vizitatori/în primul an), în special din rândul tinerilor; 

 

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.