Un Centru pentru Urgenţe Veterinare, Adopţii şi Educaţie va fi construit în Bucureşti, din bugetul propriu al Primăriei Generale a Capitalei, pe locul unde a funcţionat adăpostul ASPA Pallady, care va fi demolat. Pe un spaţiu verde, adoptatorii vor putea interacţiona cu căţeii, înainte de a lua decizia de a-i adopta.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Anunţul privind realizarea, în Bucureşti, a unui Centru pentru Urgenţe Veterinare, Adopţii şi Educaţie a fost făcut, duminică, de primarul general Nicusor Dan, pe pagina sa de Facebook.

Acesta va fi construit în Sectorul 3, pe strada Jariştei, acolo unde a funcţionat adăpostul ASPA Pallady, care va fi demolat, informează edilul Captialei.

„Va fi primul centru de adopţii şi educaţie din România. La parter, vor fi cazaţi câinii pregătiţi pentru a fi adoptaţi pe loc, iar la etaj va funcţiona centrul educaţional unde vor fi organizate evenimente educaţionale şi recreative”, a explicat Nicusor Dan.

Primarul general a mai informat că în incintă va fi amenajat şi un spaţiu verde, unde adoptatorii vor putea interacţiona cu căţeii în vederea adopţiei.

Centrul va fi finanţat din bugetul propriu al Municipiului Bucureşti, prin Autoritatea pentru Supravegherea şi Protecţia Animalelor, a mai menţionat primarul general, pe Facebook..

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.