Ministrul desemnat de Interne, Carmen Dan, a afirmat, joi, la audierile din Parlament, că ministerul are un deficit de personal de circa 20.000 de angajaţi, dintre care aproape jumătate doar în rândul Poliţiei, însă există o strategie pe următorii 4-5 ani astfel încât problema să fie rezolvată permanent.
"Se cunoaşte că în acest moment suntem pe un deficit de personal de aproximativ 20.000 şi că numai în ceea ce priveşte Poliţia avem un deficit de 9.668", a spus ministrul.
Ea a afirmat că sunt luate în acest moment mai multe măsuri, urmând ca în viitorul apropiat un număr de circa 1.600 de angajaţi să fie trecuţi din corpul subofiţerilor în cel al ofiţerilor, iar la finalul anului, în funcţie de resursele bugetare, să fie angajat şi personal din surse externe. Mai mult, în MAI urmează să intre aproximativ 1.700 de persoane prin promoţiile instituţiilor de învăţământ.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Toate aceste lucruri nu sunt suficiente. (...) Avem în vedere o strategie prin care să acoperim acest deficit de aproximativ 20.000 de persoane în următorii 4-5 ani definitiv", a spus Carmen Dan.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.