Meteorologii au emis, pentru perioada 21 – 24 iulie, mai multe avertizări de caniculă şi disconfort termin ridicat. Sunt prognozate temperaturi ce pot ajunge la 40 de grade, iar căldura va persista şi pe timpul nopţii. Pentru că au fost emise avertizări cod galben şi cod portocaliu, autorităţile vor activa, joi, Celula de criză de la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției şi au transmis o serie de recomandări pentru populaţie.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit ANM, joi, în Banat, Crişana, Oltenia şi în sud-vestul Transilvaniei şi al Munteniei vremea va fi caniculară. 

”Temperaturile maxime vor fi cuprinse în general între 35...37 de grade, iar disconfortul termic va fi ridicat. Indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi local pragul critic de 80 de unităţi”, anunţă ANM.  

În perioada 22 – 24 iulie, valul de căldură se va extinde şi va cuprinde cea mai mare parte a ţării şi se va intensifica treptat, disconfortul termic va creşte, iar indicele temperatură-umezeală (ITU) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. 

”În general temperaturile maxime se vor situa între 35 şi 37 de grade, iar cele minime vor fi de 18...20 de grade”, anunţă ANM, care a amis o avertizare cod galben.  

Instituţia a emis şi o avertizare cod portocaliu,.  

”Pe parcursul zilelor de vineri şi sâmbătă (22 şi 23 iulie) în Banat, Crişana, sudul Olteniei, sud-vestul Munteniei, nord-vestul Transilvaniei şi în vestul Maramureşului valul de căldură se va intensifica. În general după-amiaza se vor înregistra valori termice de 38...40 de grade, iar noaptea nu vor coborî sub 20...22 de grade şi prin urmare disconfortul termic va fi accentuat. Indicele temperatură-umezeală (itu) va depăşi pragul critic de 80 de unităţi”, a mai transmis anm.  

Având în vedere valul de caniculă, premierul Nicolae Ciucă a dispus întrunirea CNSU care a adoptat câtva măsuri şi a făcut recomandări pentru populaţie.  

La nivelul autorităţilor şi instituţiilor publice centrale şi locale 

  • adaptarea programului de lucru şi limitarea activităţilor desfăşurate în aer liber; 

  • amenajarea unor puncte medicale de prim ajutor şi de adăpostire a populaţiei, dotate cu apă potabilă care să fie distribuită gratuit; 

  • informarea preventivă a populaţiei cu privire la importanţa respectării recomandărilor pe timpul perioadelor caniculare, precum şi interdicţia utilizării focului deschis în zonele de mirişti şi vegetaţie uscată;  

  • monitorizarea zonelor forestiere şi, în special, a celor frecventate de turişti, de către personalul ocoalelor silvice, administratorii sau proprietarii acestora; 

  • desfăşurarea de controale de prevenire şi stingere a incendiilor la nivelul zonelor forestiere, precum şi la nivelul localităţilor şi operatorilor economici deţinători de culturi agricole;  

  • identificarea şi monitorizarea persoanelor vulnerabile; 

  • asigurarea operativităţii tuturor mijloacelor din înzestrare, cu accent pe cele utilizate pentru acordarea asistenţei medicale de urgenţă, pentru stingerea incendiilor sau intervenţiei la accidentele pe căile rutiere sau feroviare.  

Recomandări adresate populaţiei: 

  • evitarea deplasărilor sau alternarea acestora cu repausul, în spaţii dotate cu aer condiţionat (magazine, spatii publice); 

  • evitarea spaţiilor aglomerate, a expunerii la soare şi a efortului fizic intens între orele 11.00-18.00; 

  • asigurarea unei hidratări şi alimentaţii corespunzătoare 

În cursul zilei de joi, la nivelul Centrului Național de Coordonare și Conducere a Intervenției se va activa Celula de criză pentru caniculă şi secetă.  

 

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.