Avortul spontan, naşterea prematură sau probleme grave de dezvoltare sunt câteva dintre consecinţele grave ale consumului de alcool în timpul sarcinii, spun medicii. Campania "Nouă luni cu 0 alcool", dezvoltată de Ursus Breweries, vrea să schimbe acest fapt şi a lansat miercuri piesa "Am grijă de noi", cântată de ADDA şi compusă de Marius Moga, piesă orchestrată pe bătăi ale inimilor bebeluşilor din burţile mamelor.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Melodia le îndeamnă pe viitoarele mămici să fie responsabile şi să nu consume alcool în timpul sarcinii. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.Forum

“Mă bucur că fac parte din acest proiect minunat, mai ales că am devenit mămică şi ştiu ce înseamnă grija şi dragostea pentru copilul meu. Nu am făcut niciodată excese, cu nimic, iar când am rămas însărcinată mi-am dat seama că sunt 100% responsabilă de viaţa care creşte în mine. Toate deciziile pe care le iau în viaţă, le iau gândindu-mă la copilul meu. Pentru că vreau să fie bine din toate punctele de vedere. Şi vreau să îi fiu exemplu. Pentru că, vrem nu vrem, copiii sunt oglinda părinţilor”, declară ADDA.

"Cantitatea optimă de alcool în timpul sarcinii este 0 (...). Consumul de alcool este principala cauză în lume de retard mental. Sindromul alcoolic fetal este la baza piramidei. Consumul de alcool afectează creierul, ochii, auzul, scheletul, inima, rinichii. Am omis ceva? Practic duce la afectări ale întregului organism. Poate duce şi la defecte de dezvoltare, mai ales într-o epocă în care vedem din ce în ce mai multe tulburări de spectru autist, tulburări de adaptare a copiilor în societate, tulburări de învăţare, de limbaj, ADHD", a declarat medicul pediatru Raluca Tocariu într-o conferinţă de presă. 

Deşi există o incidenţă crescută în mediile defavorizate de consumul de alcool, în urma studiilor s-a constatat o incidenţă crescută în rândul populaţiei feminine mature educate, cu vârsta între 35-40 de ani, a adăugat medicul. 

"Presiunea societăţii este mare. Nu avem destulă tărie de caracter şi destulă stimă de sină ca să facem faţă presiunilor societăţii. Unele cliente îmi spuneau: "Am gustat puţin. Altfel lumea nu se simţea bine la petrecere. Dar ce, a murit cineva dintr-un pahar?" Din păcate, ne lipseşte foarte mult educaţia. Avem nevoie de campanii naţionale de informare. Oamenii se informează de pe internet, dar nu toate informaţiile pot fi controlate. E foarte important să prevenim. Într-un studiu realizat în 2009, 30% dintre femei declarau că au gustat. Nu ştim ce înseamnă a gusta. Cred că trebuie să mergem pe calea cea mai sigură, adică 0 alcool", a fost părerea psihologului Daniela Gheorghe. 

Piesa este un îndemn la responsabilizare, dedicat viitoarelor mămici. “Am grijă de noi” s-a lansat miercuri, pe YouTube ADDA Official şi pe platforma DespreAlcool.ro şi face parte din campania #9cu0 (9 luni cu 0 alcool), care, împreună cu experţi, specialişti şi personalităţi, printre care şi Dana Rogoz, atrage atenţia viitorilor părinţi asupra riscurilor mari asociate consumului de alcool în timpul sarcinii.

“Sunt foarte bucuroasă că sunt ambasadoare a campaniei #9cu0 şi că prin acţiunile mele pot ajuta ca mesajul “9 luni cu 0 alcool” să ajungă la cât mai multe viitoare mămici. De exemplu, împreună cu colegii mei de la Teatrul Godot, am reuşit să ajungem cu mesajul de responsabilizare la peste 1.600 de oameni care au venit să vadă piesa de teatru "30+" şi continui cu drag acest demers.”, a declarat Dana Rogoz, referindu-se la alte acţiuni din cadrul campaniei.

“Sunt onorat că ADDA şi echipa DeMoga Music au răspuns cu entuziasm invitaţiei noastre de a transmite un mesaj atât de important prin intermediul muzicii. De-a lungul timpului am făcut eforturi considerabile pentru a ajunge cu acest mesaj la cât mai mulţi viitori părinţi. Sunt convins că prin această melodie vom putea contribui la informarea şi mai multor părinţi şi la prevenirea riscurilor ce pot apărea la viitorii bebeluşi.”, a declarat Robert Uzună, Corporate Affairs Director Ursus Breweries.

"Am grijă de noi” este produsă în studiourile DeMoga Music, de Marius Moga şi Marius Mirică. Muzica şi versurile sunt compuse de Marius Moga, Marius Mirică şi ADDA, iar videoclipul este realizat de Codrin Roibu.

În 2013, compania a lansat o campanie de informare despre riscurile consumului de alcool în timpul sarcinii. În 2015, campania a fost extinsă atât la nivel de mesaj de responsabilitate plasat pe produsele sale, cât şi prin diferite activităţi şi materiale de informare distribuite în toată ţara, în cadrul campaniei “9 luni cu 0 alcool”.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.