Ministerul Apărării Naţionale (MApN) a anunţat că, luni, a început campania de vaccinare în toate spitalele militare din ţară şi se derulează zilnic, între orele 8.00 şi 20.00.
”Faza I de vaccinare anti-COVID-19 pentru personalul medical din unităţile sanitare ale Ministerului Apărării Naţionale a debutat miercuri, 30 decembrie 2020, la Spitalul Clinic Militar de Urgenţă „Dr. Victor Popescu” din Timişoara, 31 decembrie 2020, la Spitalul Militar de Urgenţă „Regina Maria” din Braşov şi Spitalul Militar de Urgenţă “Dr. Alexandru Augustin” din Sibiu, şi, din 4 ianuarie, la celelalte spitale militare din ţară”, a transmis, luni, MApN.
Instituţia a precizat că centrele de vaccinare sunt organizate în incinta spitalelor militare de urgenţă şi vor funcţiona zilnic, între orele 8.00 şi 20.00, conform planificării în sistemul electronic.
”Vaccinarea personalului medical este un act de responsabilitate care asigură protejarea acestuia şi menţinerea capacităţii de a continua acordarea asistenţei medicale, în condiţii de siguranţă, tuturor pacienţilor. În perioada următoare, dozele de vaccin solicitate vor fi livrate de la Centrul naţional de stocare a vaccinului COVID-19 şi de la centrele regionale de depozitare către centrele de vaccinare din judeţele arondate”, a mai transmis MApN.
În spitalele publice din ţară au fost vaccinate, până luni la ora 17.00, 25.508 cadre medicale.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.