Autorităţile anunţă, miercuri, că opt camioane ale structurilor ISU vor transporta către judeţul Galaţi paturi, saltele, perne şi saci de dormit pe care le ridică din depozitele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale. În continuare, 1.000 de pompieri din 27 de unitţi participă la operaţiunile din zonă.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”În cursul acestei dimineţi, opt camioane din cadrul ISU Arad, ISU Bihor, ISU Cluj şi ISU Sibiu se află la unul dintre depozitele Administraţiei Naţionale a Rezervelor de Stat şi Probleme Speciale din judeţul Ilfov, pentru a încărca materiale de cazarmament (500 de paturi, 500 de saltele, 500 de perne, 500 de saci dormit, 1.000 feţe de pernă şi 1.000 de cearşafuri). Aceste resurse esenţiale sunt destinate sprijinirii comunităţilor din judeţul Galaţi, care au fost grav afectate de recentele inundaţii”, a transmis, miercuri, Ministerul de Interne.

Sursa citată a precizat că transportul acestor materiale va asigura necesarul logistic pentru refacerea condiţiilor de trai pentru persoanele afectate, contribuind astfel la eforturile continue de asistenţă şi refacere a zonelor afectate.

”Acţiunea face parte dintr-o mobilizare rapidă şi coordonată la nivel naţional, în scopul oferirii de ajutor umanitar şi suport logistic pentru cetăţenii din regiunile afectate de inundaţii. Reamintim faptul că, în judeţul Galaţi acţionează, în sprijinul salvatorilor din judeţ, aproximativ 1.000 de pompieri din 27 de unităţi subordonate IGSU”, a mai transmis sursa citată.

Peste 6.000 de gospodării din 27 de localităţi din judeţul Galaţi au fost afectate de inundaţii, fiind instituită stare de alertă în zonă până în 16 octombrie.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.