Poliţişti, jandarmi şi pompieri din Buzău caută, pe raza comunei Verneşti, două persoane care s-au răsturnat cu un ATV într-o râpă şi au solicitat ajutor la 112.
Potrivit ISU Buzău, forţele MAI caută cu ajutorul unui ATV şi un echipaj SMURD, un bărbat şi o femeie care au căzut cu un ATV într-o râpă şi au solicitat ajutor la numărul unic de urgenţă.
Apelul la 112 a venit de la una din persoanele implicate în eveniment care nu a putut preciza clar locul în care se află însă din discuţii a reieşit că rănile suferite nu sunt în măsură de a le pune viaţa în pericol.
După mai multe discuţii persoanele au fost localizate iar echipajele de intervenţie au ajuns la acestea constatând că au suferit o serie de politraumatisme. După acordarea primului ajutor acestea vor fi transportate la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean de Urgenţă Buzău.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.