Copilul de 2 ani şi 5 luni din Pogoanele, judeţul Buzău, care a fost omorât în bătaie de mama lui fusese dat în plasament la un asistent profesionist la scurt timp după naştere, dar în septembrie 2020 a fost reintegrat în familia biologică, la cererea mamei, în urma deciziei unei instanţe judecătoreşti.
Conform reprezentanţilor Asistenţei Sociale din cadrul Primăriei Pogoanele, de la naştere copilul a fost dat în grija unui asistent maternal, nefiind copilul biologic al concubinului mamei. Micuţul a fost dat în plasament unde a stat până în 24 septembrie 2020, când familia a cerut şi a primit copilul acasă.
"De la acea perioadă, familia a fost monitorizată, ajutată, îndrumată, a primit ajutoare sociale, a fost sprijinită, până s-a întâmplat ce s-a întâmplat. Copilul a fost reintegrat în baza unei sentinţe judecătoreşti, au fost făcute rapoarte, evaluări, a fost dorinţa lor de a-şi lua copilul acasă. Nu a reieşit că ar fi probleme. Familia mai are doi copii, o fată de 11 ani şi un băiat de 4 ani, fata se află în urma celor întâmplate într-un centru de primire în regim de urgenţă minori, iar băiatul se află la bunica paternă. A trebui să securizăm copiii după nenorocirea care s-a întâmplat", a declarat un reprezentant al Asistenţei Sociale de la Primăria Pogoanele.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
De asemenea, reprezentanţii Direcţiei Generale de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului Buzău susţin că, în urma evaluărilor care au fost făcute după reintegrarea copilului în familie, nu a reieşit că micuţul ar fi în pericol.
"Minorul a fost reintegrat în familie prin sentinţă civilă, urmată de o perioadă de monitorizare în care nu au fost semnalaţi factori de risc. Cu privire la ceilalţi minori din familie, precizăm că băiatul se află în grija bunicii paterne, iar minora beneficiază de măsura de protecţie în cadrul centrului de primire în regim de urgenţă. Pentru ambii copii se analizează posibilităţile legale privind stabilirea unei măsuri de protecţie, cu accent pe identificarea unui mediu de tip familial. Nu suntem în măsură să furnizăm informaţii suplimentare, organele abilitate desfăşoară cercetări", a declarat purtătorul de cuvânt al DGASPC Buzău, Roxana Kovacs.
Potrivit procurorilor de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău, copilul ar fi fost ucis în luna februarie, dar acum încep să se contureze evenimentele, în urma efectuării necropsiei, dar şi a expertizei psihiatrice la care a fost supusă mama copilului, o femeie de 26 de ani din oraşul Pogoanele.
Astfel, în luna februarie, copilul de 2 ani şi 5 luni a murit, echipajul de pe Ambulanţa solicitată la domiciliul familiei găsindu-l pe micuţ în stop cardio-respirator, cu vânătăi şi muşcături pe corp. Medicii nu au mai putut face nimic pentru copil pentru a-l salva.
Mama copilului le-a spus anchetatorilor iniţial că micuţul ar fi căzut din pat, după care a declarat că unul dintre fraţii vitregi mai mari l-ar fi bătut pe copilul de 2 ani şi 5 luni şi astfel ar fi survenit decesul.
În urma probelor deţinute, dar şi a mărturiei unuia dintre copiii femeii, o fată de 11 ani, buzoianca a fost internată în vederea unei expertize neuropsihiatrice la Spitalul de Psihiatrie de la Săpoca. Aici a fost supusă unei expertize, iar procurorii aşteaptă raportul medicilor în funcţie de care vor continua ancheta. De altfel, surse din rândul anchetatorilor susţin că, în timpul expertizei, femeia ar fi dat unele date despre cele întâmplate cu copilul ei, pe care l-ar fi bătut şi l-ar fi dat cu capul de pereţi, până l-a ucis.
"Procurorii din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Buzău efectuează cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de omor, respectiv violenţă în familie, faţă de o persoane de sex feminin, în vârstă de 26 de ani, deoarece la data de 01.02.2021, în timp ce se afla la domiciliu a aplicat mai multe lovituri asupra fiului său, în vârstă de doi ani şi 5 luni, leziuni ce au condus la decesul acestuia. Dosarul a fost înregistrat iniţial ca moarte suspectă, însă după efectuarea necropsiei s-a constatat că leziunile ce au condus la decesul victimei sunt rezultatul unor agresiuni exercitate în cadrul familiei, din primele cercetări rezultând că este vorba despre mama acestuia. În prezent, în cauză s-a dispus efectuarea unei expertize neuropsihiatrice asupra suspectei, urmând ca în funcţie de concluziile expertizei să se dispună măsurile procesuale corespunzătoare", a declarat, marţi, prim-procurorul Valerică Văsîi de la Parchetul de pe lângă Tribunalul Buzău.
În afara copilului ucis, femeia mai are doi copii, de 3 şi 11 ani, şi locuia cu concubinul ei, care nu este tatăl micuţului. De altfel, surse din rândul anchetatorilor susţin că acesta ar fi fost motivul unor certuri repetate în familie şi de aceea femeia îşi vărsa de multe ori nervii pe copil.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.