Blocul Naţional Sindical (BNS) anunţă că aproape toţi angajaţii serviciilor de ambulanţă din ţară membri ai Federaţiei "Ambulanţa" s-au arătat, în cadrul unui referendum, pentru coordonarea operaţională a serviciilor de ambulanţă de către Ministerul Sănătăţii. Sindicaliştii solicită retragerea proiectului pentru reorganizarea MAI, susţinând că nu resping "principiul conform căruia în situaţiile de urgenţă decretate la nivel naţional în conformitate cu prevederile legale, serviciile de ambulanţă să se afle în coordonarea IGSU", dar invocă "situaţii abuzive petrecute în ultima perioadă de timp ce au vizat serviciile de ambulanţă".
Blocul Naţional Sindical arată că a derulat, prin intermediul Federaţiei Naţionale Sindicale "Ambulanţa" din România (FNSAR), o "amplă acţiune" pentru evaluarea proiectului Legii privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne postat pe site-ul MAI – Transparenţă decizională, în care se arată că MAI "îndeplineşte, potrivit legii, ca atribuţii specifice domeniului afacerilor interne: coordonarea integrată, la nivel naţional, a activităţilor de (...) asistenţă medicală de urgenţă, domeniu specific Ministerului Sănătăţii, conform Legii 95/2006".
Ca urmare a acestui demers, a fost organizat un referendum printre lucrătorii din serviciile de ambulanţă din România, membri de sindicat ai FNSAR. Din cei 7.924 de angajaţi care şi-au exprimat opinia pe această speţă, 7.833 au votat pentru respectarea legii în privinţa coordonării operaţionale a serviciilor de ambulanţă din România de către Ministerul Sănătăţii, arată BNS.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
"Nu respingem principiul conform căruia în situaţiile de urgenţă decretate la nivel naţional în conformitate cu prevederile legale, serviciile de ambulanţă să se afle în coordonarea IGSU, dar multitudinea de situaţii abuzive petrecute în ultima perioadă de timp ce au vizat serviciile de ambulanţă (hărţuirea personalului operativ din serviciul de ambulanţă public de echipe DSU de aşa-zis control operational din care nu fac parte specialişti ai Ministerului Sănătăţii, cercetarea şi sancţionarea abuzivă de către DSU a unor presupuse abateri disciplinare privind activitatea desfăşurată în cadrul Serviciilor de Ambulanţă Judeţene/Serviciilor de Ambulanţă Bucureşti-Ilfov, aşa-zise controale operaţionale efectuate doar de DSU din MAI, în ultimii 8 ani, pe baza unor înscrisuri denumite impropriu CALENDAR COMUN – înscrisuri neaprobate nici de ministrul sanătăţii, nici de ministrul afacerilor interne, publicate la https://www.dsu.mai.gov.ro/dgmco/ ), ne îndreptăţesc să cerem coaliţiei de guvernare, cât şi Guvernului României să retragă urgent de pe site-ul MAI proiectul Legii privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Afacerilor Interne prin care-şi propun preluarea permanentă a coordonării serviciilor de ambulanţă din România (nu doar în situaţii de urgenţă), cât şi declanşarea unor dezbateri transparente care să implice toate părţile interesate", susţin sindicaliştii.
Ministerul de Interne a supus dezbaterii publice un proiect de lege care vizează reorganizarea instituţiei, iar potrivit prevederilor documentului asistenţa medicală de urgenţă ar urma să fie coordonată de către Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă. Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a acuzat că nu a fost informat despre acest proiect, ba mai mult, ministerul pe care-l conduce nu se află pe lista instituţiilor avizatoare. Rafila a susţinut că opoziţia sa nu are legătură cu persoana medicului Raed Arafat, ci cu activitatea medicală, care este finanţată de către Ministerul Sănătăţii. ”Eu sunt gata să-i cedez domnului Arafat poziţia de ministru al Sănătăţii”, a afirmat Rafila.
Departamentul pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a transmis, ulterior, precizări în legătură cu proiectul supus dezbaterii publice care vizează reorganizarea MAI. DSU a afirmat că are, încă de la înfiinţare, atribuţii pe linia asistenţei medicale de urgenţă, iar documentul doar integrează articole din actele normative în vigoare. ”Atribuţiile DSU şi ale Ministerului Sănătăţii nu interferează”, au transmis reprezentanţii DSU, precizând că acesta este motivul pentru care Ministerul Sănătăţii nu a fost informat cu privire la prevederile proiectului.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.