Mai mult de cincizeci de apeluri au fost necesare pentru ca un medic să localizeze epidemiologul local, când au fost depistate primele cazuri de infectare cu Covid-19 în România, luna trecută, numeroşi angajaţi din sistemul sanitar au fost testaţi pozitiv, măsurile de siguranţă nu au fost respectate, iar faptul că pentru Sănătate au fost cheltuiţi cei mai puţini bani în ultimele decenii este evident acum, în plină criză sanitară, scrie Bloomberg.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Sistemul naţional de sănătate este cel mai puţin pregătit din Uniunea Europeană, iar România a înregistrat cea mai mare creştere a numărului deceselor între ţările est-europene.

În judeţul Suceava au fost înregistrate mai multe decese decât în Polonia, Ungaria şi Cehia la un loc.

„Nicio măsură de siguranţă nu a fost respectată”, a spus chirurgul plastician Mircea Dinu Bordiniuc, care lucrează la spitalul din Suceava şi care are o formă uşoara de Covid-19. „Ne-a fost dată câte o mască pe zi, iar unii dintre colegi nici măcare asta nu au primit. Unii dintre pacienţi au fost externaţi fără a fi testaţi. A fost descoperit, după decese, că unii erau infectaţi. A fost un lanţ de decizii proaste”.

În articolul publicat vineri este subliniat şi faptul că mulţi medici au demisionat de la izbucnirea epidemiei în ţară.

„România cheltuieşte mai puţin pentru sănătate decât oricare alt stat membru UE, are cea mai mare rată a mortalităţii din cauza bolilor tratabile şi una dintre cele mai scăzute speranţe de viaţă din Blocul Comunitar. Guvernul a construit un spital în trei decenii”, scrie Bloomberg.

După ce mii de medici şi asistenţi medicali au părăsit ţara în ultimele decenii pentru a munci în Italia, Franţa sau Spania, „sistemul sanitar ucide pacienţi în cea mai coruptă regiune europeană”. 

„Trebuie să luăm în considerare că evoluţia virusului este departe de a fi atins vârful”, a spus Vlad Mixich, expert în politici de sănătate şi membru al  European Agency for Safety and Health at Work. „Sistemul îşi va atinge maximul de anduranţă mai repede decât în alte ţări”.

Dintr-o populaţie de aproximativ 19 milioane de locuitori, cele mai multe cazuri - peste 700 - au fost depistate în Suceava. Dintre aceşti bolnavi, 200 sunt medici şi asistenţi. Toţi cei 100.000 de locuitori ai oraşului se află în carantină.

Din totalul cazurilor, 13% sunt reprezentate de personal medical, mai mult decât în China şi Italia, dar mai puţin decât în Spania (15%). 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.