Un bărbat care a exploatat sexual şase femei în mai multe ţări din Europa a fost arestat preventiv. Femeile obţineau zilnic între 1.000 şi 2.000 de euro, iar banii erau luaţi de suspect.
”Poliţiştii Brigăzii de Combatere a Criminalităţii Organizate Craiova, împreună cu un procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. - Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracţională a unui tânăr, de 31 de ani, din comuna Calopăr, cercetat pentru comiterea infracţiunilor de trafic de persoane şi proxenetism”, au transmis, luni, Poliţia Română şi DIICOT.
Sursele citate au precizat că, în 4 mai, a fost făcută o percheziţie la domiciliul bărbatului, fiind ridicate înscrisuri, mijloace de probă şi sume de bani.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
”Din cercetări a reieşit că, din 2013 până în prezent, folosindu-se de metoda loverboy, iar, ulterior, prin exercitarea de acte de violenţă fizică şi verbală, bărbatul ar fi exploatat sexual şase tinere, trei din judeţul Dolj, iar alte trei din Bucureşti, Olt şi Brăila. Acesta le-ar fi determinat pe tinere să practice prostituţia stradală în Italia, precum şi în cluburi şi case de toleranţă din Italia, Germania, Belgia, Elveţia, Austria şi Finlanda, sumele de bani astfel obţinute, între 1.000 şi 2.000 de euro pe zi, fiind însuşite de bărbat”, au mai transmis sursele citate.
Bărbatul a fost iniţial reţinut pentru 24 de ore, ulterior fiind arestat preventiv pentru 30 de zile.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.