Ministrul Afacerilor Externe, Bogdan Aurescu, a declarat că este nevoie ca România să ştie care sunt elementele de refuz ale autorităţilor americane legate de cererile de viză pentru a putea face o campanie de informare astfel încât cei care nu îndeplinesc condiţiile să nu aplice, menţionând că aceasta este singura cerinţă pe care România mai trebuie să o îndeplinească.
Bogdan Aurescu a declarat, duminică, la Antena 3, că este nevoie de un progres în cadrul programului Visa Waiver.
“Avem nevoie de progres în acest dosar şi avem nevoie de sprijinul părţii americane, că până la urmă este vorba de un obiectiv comun, aşa cum este el trecut şi în declaraţia comună privind parteneriatul strategic pentru secolul XXI din 2011 şi reiterată în toate discuţiile pe care România le-a avut la cel mai înalt nivel şi pentru asta avem nevoie să cunoaştem exact care sunt motivele care duc la respingerea anumitor cereri pe care unii cetăţeni români le fac pentru această viză de scurtă şedere”, a afirmat Aurescu.
El a menţionat că România trebuie să ştie care sunt aceste elemente de refuz ale autorităţilor americane.
“Am subliniat încă de la discuţia pe care am avut-o în martie şi voi relua această argumentaţie că este nevoie să ştim aceste elemente de refuz care sunt la baza acestor respingeri ale cererilor de viză pentru că în felul aceasta putem să calibrăm o campanie de informare publică, de conştientizare publică în aşa fel încât cei care aplică pentru o astfel de viză, dacă nu îndeplinesc condiţiile pe care autorităţile americane le cer şi le verifică în fiecare caz în parte, să nu aplice, pentru că este evident că cererea va fi respinsă”, a explicat ministrul Afacerilor Externe.
Acesta a adăugat că aceasta este singura cerinţă care mai trebuie îndeplinită de România.
“Aceasta este singura cerinţă pe care România mai trebuie să o îndeplinească, e vorba de o rată de refuz care să nu depăşească 3%. Ori în momentul de faţă suntem suntem pe anul fiscal 2020, nu avem datele pentru anul fiscal american în curs 2021, suntem la un procent de 10,14%. E nevoie de această campanie de conştientizare publică pe care ne dorim să o demarăm, dar pe care nu am putut să o declanşăm până acum pentru că am vrut să cunoaştem exact care sunt aceste motive ale respingerii cererilor de viză”, a mai afirmat Bogdan Aurescu.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.