Vântul puternic a provocat pagube în mai multe localităţi ale judeţului Argeş. Din cauza rafalelor, în trei comune ale judeţului aproape o mie de consumatori nu sunt alimentaţi cu energie electrică. În alte zone, vântul a doborât copaci şi stâlpi.
Datele centralizate duminică după amiază la nivelul Centrului Judeţean de Coordonare şi Conducere a Intervenţiei Argeş arată că duminică, la ora 16:00, 994 de consumatori din localităţile Suseni, Uda şi Moşoaia nu aveau alimentare cu energie electrică.
Evenimente
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Argeş anunţă că echipajele distribuitorului de energie electrică sunt în teren şi lucrează pentru remedierea deficienţelor semnalate.
Vântul puternic a provocat pagube în mai multe zone din judeţ. Astfel, în centrul municipiului Piteşti un cort cu structură metalică era în pericol să se prăbuşească, pompierii intervenind în acest caz. Tot la Piteşti, un copac căzut peste un autoturism în zona Facultăţii Constantin Brâncoveanu, iar un burlan a fost desprins de pe un bloc de locuinţe.
Pompierii au intervenit şi în municipiul Curtea de Argeş, unde copac care risca să cadă, pe strada Busaga. Un alt pom a căzut peste conductorii de electricitate la ieşirea din comuna Poiana Lacului spre Drăgăşani, iar în Mărăcineni un arbore a căzut peste firele de alimentare cu energie electrică.
De asemenea, un stâlp de lemn prezintă pericol să cadă într-o gospodărie din Recea, iar în localitatea Rociu un copac a căzut pe un coş de fum.
Autorităţile anunţă că în urma acestor incidente nu au fost identificate persoane rănite.
Urmărește-ne și pe Google News
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.