Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, Raed Arafat, a anunţat că România are oferte clare pentru a primi concentratoare de oxigen din partea Poloniei şi din partea Olandei, prin programul rescEU al Uniunii Europene. "La Tocilizumab aşteptăm pentru că problema livrării dozelor de către firma producatoare se pare că nu este numai în România, dar avem promisiuni", a menţionat el.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Arafat a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că există oferte şi pentru Tocilizumab, dar sunt probleme cu livrarea dozelor de către firma producătoare. 
 
Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
"Referitor la solicitarea noastră la Protecţia Civilă Europeană pentru medicamentul Tocilizumab şi pentru concentratoare, deja avem pentru concentratoare oferte clare din partea Poloniei şi din partea programului rescEU al Uniunii Europene din partea Olandei şi la Tocilizumab aşteptăm pentru că problema livrării dozelor de către firma producatoare se pare că nu este numai în România, dar avem promisiuni şi sunt mai multe ţări partenere din cadrul Mecanismului de Protecţie Civilă Europeană care încearcă să găsească soluţii să ne sprijine şi există o discuţie deja pe un medicament pe anticorpi monoclonali cu Germania, care se perfecţionează la acest moment, care urmează din nou să fie oferită o cantitate, dar aceste lucruri se vor confirmă în final când intră în Mecanism, cel puţin concentratoarele de oxigen din partea Poloniei şi cele din partea programului rescEU aici clar că ele sunt deja oferite şi urmează să stabilim modul în care vor fi aduse în România şi când vor ajunge în România ca să putem să le folosim”, a afirmat Raed Arafat.
 
Comitetul Naţional pentru Situaţii de Urgenţă (CNSU) a aprobat, marţi, solicitarea de asistenţă internaţională pentru Tocilizumabum şi pentru concentratoare de oxigen pentru spitale.
 
Solicitarea se referă la achiziţionarea a 12.700 flacoane de 400mg de Tocilizumabum şi concentratoare de oxigen.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.