Raed Arafat a declarat duminică seara că gripa sezonieră se va asocia cu COVID-19 şi va fi o perioadă dificilă pentru că persoanele vulnerabile pentru coronavirus sunt vulnerabile şi în cazul gripei. recomandând vaccinarea împotriva acesteia. Şeful Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă (DSU) a recomandat vaccinarea antigripală.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
„Ne aşteptăm ca în luna octombrie să vedem efectele bineînţeles la reluarea mai multor activităţi: şcoală, revenirea la locul de muncă, la birouri, chiar dacă acolo sperăm să se respecte regulile, să se transmită mai puţin în zonele respective. Activităţile care s-au reluat recent, campania electorală, alegerile, toate astea înseamnă anumite riscuri care pot să ducă la o creştere a numărului cazurilor în luna octombrie. Aşa că noi trebuie să fim pregătiţi şi pentru acest lucru, dar şi pentru încă un lucru pe care l-am mai zis şi acesta este gripa sezonieră. Se va asocia COVID-ul cu gripa sezonieră în aceeaşi perioadă şi o să avem o perioadă dificilă pentru că persoanele vulnerabile pentru COVID sunt vulnerabile inclusiv în cazul gripei sezoniere şi de aici sfatul pe care l-am dat şi îl repetăm, să se vaccineze împotriva gripei sezoniere”, a afirmat Raed Arafat, duminică la Antena 3. 
El a precizat că există doze de vaccin antigripal care au fost cumpărate de către Ministerul Sănătăţii şi a menţionat că persoanele vulnerabile trebuie să se vaccineze împotriva gripei sezoniere. 
„Există doze care înţeleg că au fost deja achiziţionate şi aduse de Ministerul Sănătăţii, deci persoanele vulnerabile, persoanele în vârstă să se vaccineze împotriva gripei sezoniere, cu asta cel puţin elimină un risc chiar dacă nu e un risc eliminat total pentru că încă poţi să faci gripă, dar o faci într-o formă atenuată dacă eşti vaccinat. Şi bineînţeles respectarea regulilor de distanţare de protecţie, de igienă, care sunt regulile de bază care pot să ne ferească de a fi infectat cu acest virus la maxim”, a mai spus Arafat.
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.