Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) va începe, marţi, o acţiune de investigaţii arheologice în Cimitirul Pomenirea din municipiul Arad, urmând să deshumeze rămăşiţele a zece persoane care au fost executate prin împuşcare în 1 septembrie 1958, în urma unei condamnări penale pentru fapte îndreptate împotriva regimului comunist. Este vizată o parcelă a cimitirului neocupată de morminte contemporane, unde se presupune că s-ar afla mormântul comun, anterior fiind efectuate prospecţiuni geofizice cu ajutorul unei firme din Ungaria.
Potrivit unui comunicat de presă remis, marţi, de IICCMER, cercetările vor fi efectuate de un colectiv de arheologi ai instituţiei şi de la Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Cluj, Complexul Muzeal Arad, Muzeul Naţional al Unirii Alba Iulia şi Muzeul de Istorie şi Ştiinţele Naturii Aiud.
Investigaţiile se vor desfăşura în prezenţa unui procuror militar de la Parchetul Militar Timişoara, instituţie care a fost sesizată de IICCMER în privinţa acestui caz şi a locului unde se presupune că au fost înhumate zece victime ale regimului comunist, executate în 1 septembrie 1958.
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
20 noiembrie - Eveniment News.ro - Orașul meu - Acasă și la birou
”Varianta cea mai plauzibilă a fost că trupurile victimelor au fost înhumate într-o groapă comună, săpată undeva în cimitirul Pomenirea din Arad. Această ipoteză este susţinută şi de o mărturie făcută prin anii 60 ai secolului trecut de un fost ofiţer la Miliţia Arad, care a indicat cu aproximaţie unei cunoştinţe locul mormântului. În anul 2013, cel care a primit informaţia de la ofiţerul de miliţie a transmis-o istoricului Karoly Vekov, unul dintre puţinii cercetători care au studiat şi cunosc foarte bine problematica cazului. În cursul anului trecut, acesta a sesizat IICCMER despre locul unde s-ar afla mormântul comun, prezentând toate informaţiile care susţin acest lucru”, precizează comunicatul.
Tot în 2017, cu sprijinul unei firme din Ungaria specializată în prospecţiuni geofizice, s-a efectuat o verificare a terenului cu tehnică de detecţie non-invazivă a solului, fiind vizată o parcelă a cimitirului neocupată de morminte contemporane şi unde se presupune că s-ar afla mormântul comun.
”Rezultatele investigaţiei au depistat anomalii în structura geologică a solulului în trei locuri, acestea urmând a fi verificate prin săpătură arheologică”, se mai menţionează în comunicat.
IICCMER arată că după instaurarea regimului comunist, conducerea politică a ţării ”a iniţiat un adevărat program de anihilare a oricărei forme de opoziţie, iar metodele utilizate pentru îndepărtarea tuturor celor care se împotriveau noului regim au fost condamnarea pentru infracţiuni politice la pedepsa cu moartea sau încarcerarea în penitenciare, lagăre şi colonii de muncă, ori executarea sumară a oponenţilor fără existenţa unor sentinţe judecătoreşti”.
După moartea lui Stalin, intervenită în martie 1953, în unele ţări ale lagărului socialist au existat anumite tendinţe spre unele deschideri şi transformări social-politice sau de intensificare a opoziţiei împotriva regimurilor comuniste, iniţiate de anumite persoane sau organizaţii. În România, în cursul anului 1955, mai multe persoane de etnie maghiară şi română au pus bazele unei organizaţii clandestine de tip laburist-creştin, concretizată într-un partid politic, numit Partidul Muncitoresc Creştin. După cum rezultă din documentele Securităţii, scopul invocat al acestei mişcări politice anticomuniste a fost declanşarea unei lovituri de stat pentru răsturnarea prin mijloace violente a ordinii sociale existente şi reinstaurarea vechiului regim politic, această acţiune fiind preconizată a se înfăptui în cursul lunii august 1956. Organizaţia a avut un program ideologic concretizat într-un manifest de partid, care a fost conceput şi redactat în cea mai mare parte de către Szoboszlay Aladar, un preot catolic născut la Timişoara dar legat de zona Aradului unde a slujit în câteva parohii. Szoboszlay a fost liderul recunoscut al acestei formaţiunii politice, care, alături de alte persoane de încredere, a reuşit în condiţii de clandestinitate să adune mulţi aderenţi ce s-au organizat în grupuri subversive în mai multe zone din ţară. În cadrul filialelor teritoriale ale partidului au predominat membrii de etnie maghiară, ponderea românilor fiind de circa 15 %.
În programul Partidului Muncitoresc Creştin se acredita ideea creării unui stat confederal româno-maghiar şi chiar paneuropean, fiind propusă o structură de guvernământ bazată pe nişte principii de funcţionare ce urmau să conducă la rezolvarea definitivă a diferendelor istorice româno-maghiare. Între dezideratele propuse în acest program, se situa introducerea sistemului pluripartidist în viaţa politică a ţării şi organizarea societăţii după nişte principii care nu nu aparţineau nici comunismului şi nici capitalismului.
Promovarea acestor teorii au condus ulterior, după destructurarea organizaţiei şi arestarea multor membrii, la acuzaţii grave din partea Securităţii, susţinându-se că s-a militat pentru ştirbirea suveranităţii ţării şi subminarea regimul popular, atentându-se la cuceririle revoluţionare ale poporului român, fiind calomniată Uniunea Sovietică.
Activităţile planificate ale membrilor partidului au urmărit o colaborare cu anumite grupări şi persoane din Ungaria, care au fost implicate în pregătirea şi declanşarea Revoluţiei maghiare împotriva dictaturii bolşevice şi a ocupaţiei sovietice, care a izbucnit în 23 octombrie 1956. După înăbuşirea revoltei populare din Ungaria în intervalul 4-10 noiembrie 1956, organizaţia şi-a sistat în mare parte activitatea. Între timp, Securitatea a început să adune informaţii despre această formaţiune politică clandestină precum şi despre persoanele implicate sau care au avut cunoştinţă despre aceasta. Arestările au început abia în toamna anului 1957, primul reţinut fiind chiar Szoboszlay Aladar, iar în lunile următoare au mai fost arestate şi încarcerate aproape 200 de persoane.
După terminarea anchetei, Securitatea a trimis în judecată număr de 57 de persoane, acest lot de inculpaţi primind numele de lotul Szoboszlay, după organizatorul şi ideologul partidului. Procesul a început în 17 aprilie 1958 la Timişoara în faţa Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj, completul de judecată fiind prezidat de Macskasi Pavel, ajuns maior de justiţie fără a fi absolvent al vreunei facultăţi de drept.
Instanţa a hotărât prin sentinţa penală nr. 719 din 30 mai 1958, pronunţată în dosarul de judecată nr. 357/1958, condamnarea a zece persoane la pedeapsa capitală, ceilalţi 47 de membri ai lotului fiind condamnaţi la pedepse cu închisoarea, dispunându-se şi confiscarea averii pentru toţi inculpaţii. Cât priveşte pe cei condamnaţi la moarte, acuzaţia principală adusă acestora a fost de uneltire împotriva securităţii interne şi externe a R.P.R.
Cei zece condamnaţi la moarte sunt: Szoboszlay Aladar - născut în 18 ianuarie 1925 în Timişoara, preot catolic; Huszar Iosif - născut în 9 martie 1913 în Viena, fost moşier; Konya Ştefan - născut în 4 ianuarie 1915 în Gheorgheni, avocat; Lukacs Ştefan - născut în 20 februarie 1920 în Pecica, contabil, Tamas Imre - născut în 7 septembrie 1907 în satul Iscroni (Hunedoara), învăţător; Tamas Dezideriu - născut în 16 mai 1901 în Bărbătenii de Jos, funcţionar; Orban Ştefan - născut în 20 august 1900 în Păuleni-Ciuc, funcţionar, căsătorit; Orban Carol - născut în 6 iulie 1888 în Mădăraş, fost moşier; Abraham Arpad - născut în 16 februarie 1914 în Bixad, preot catolic; Fîntînaru Alexandru - născut în 25 martie 1895 în Semlac, avocat.
Toate persoanele condamnate au depus în 6 iunie 1958 recurs împotriva sentinţei, acesta fiind admis de Tribunalul Suprem al R.P.R., Colegiul Militar. Prin decizia nr. 206 din 24 iulie 1958, instanţa supremă a schimbat două încadrări juridice pentru unii condamnaţi dar a păstrat sentinţa cu pedepsele hotărâte de prima instanţă, care astfel a rămas definitivă.
Toţi condamnaţii la moarte au adresat cereri individuale de graţiere către Prezidiul Marii Adunări Naţionale a R.P.R., care au fost respinse în şedinţa din 22 august 1958. Astfel, după epuizarea acestei încercări de comutare a pedepselor, toţi cei zece condamnaţi la moarte au fost executaţi prin împuşcare în 1 septembrie 1958.
În documentele existente nu se specifică locul precis unde s-a desfăşurat execuţia, dar se presupune că s-a întâmplat în incinta Penitenciarului Timişoara, lucru care va fi cercetat în continuare.
După căderea regimului comunist, rudele şi urmaşii celor executaţi au început să facă demersuri pentru a putea afla locul unde au fost îngropaţi morţii, scopul fiind recuperarea osemintelor şi reînhumarea lor creştinească. Acest lucru nu s-a putut realiza pentru că nu existau informaţii sigure despre locul înhumării.
În 2007, Parchetul de pe lângă Tribunalul Militar Cluj a înregistrat cererea lui Szabo Emilne Alexandra, sora lui Szoboszlay Aladar, între timp decedată, de revizuire a sentinţei penale nr. 719 din 30 mai 1958 pronunţată de Tribunalului Militar al Regiunii a III-a Militară Cluj. Cauza a fost soluţionată de Curtea de Apel Cluj în 2010, care a decis anularea integrală a sentinţei nr. 719/1958 şi achitarea tuturor celor 57 de condamnaţi din lotul Szoboszlay, dispunând şi restituirea averilor confiscate.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc este o structură guvernamentală înfiinţată în 2005 şi aflată în coordonarea primului ministru.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.
