Comisarii Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) au închis un restaurant din Eforie Nord după ce au găsit mai multe nereguli, printre care muşte în materiile prime, pereţi pătaţi, faianţă murdară de grăsime, materii prime fără elemente de identificare şi folosirea unor echipamente frigorifice deteriorate.
Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a anunţat, joi, că a desfăşurat o acţiune de control la Complexul "Eforie Nord", din judeţul Constanţa, administrat de operatorul economic Hanomag SRL, care desfăşoară activitate de alimentaţie publică.
Comisarii ANPC au dat amenzi în valoare de 18.000 de lei şi au mai hotărât oprirea temporară a prestării serviciilor, până la remedierea deficienţelor.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Comisarii au găsit mai multe probleme, respectiv: prezenţa muştelor pe materiile prime utilizate; infiltraţii pe pereţi şi existenţa unor pereţi pătaţi; faianţă neigienizată cu acumulări de grăsime şi alte impurităţi; paviment neigienizat cu plăci de gresie sparte; hotă neigienizată cu acumulări grosiere de grăsime; nerespectarea regimului de păstrare a produselor aliementare conform indicaţiilor producătorului (materii prime păstrate în frigidere destinate răcirii băuturilor sau păstrate la temperatura ambientală).
De asemenea, alte nereguli au fost: utilizarea unor materii prime fără elemente de identificare şi caracterizare; folosirea unor echipamente frigorifice neigienizate sau deteriorate (cu chedere rupte şi cu acumulari de impurităţi şi murdărie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.