Meteorologiii au emis miercuri o avertizare cod portocaliu de averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină de medii dimensiuni pentru aproape jumătate de ţară, valabilă în intervalul 14-23, în timp ce în restul ţării este anunţat cod galben de instabilitate atmosferică sau se menţine canicula.
Un cod galben de instabilitate atmosferică este valabil în intervalul 5 iulie, ora 12 – 6 iulie, ora 02.
”În Banat, Crişana, Maramureş, Transilvania, Oltenia, jumătatea de nord a Moldovei, nord-vestul Munteniei, precum şi la munte vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată. Aceasta se va manifesta prin averse, descărcări electrice, intensificări de scurtă durată ale vântului, vijelii şi grindină. În intervale scurte de timp cantităţile de apă vor fi de 20...25 l/mp şi izolat peste 40 l/mp”, precizează ANM.
O altă avertizare cod portocaliu a fost emisă pentru intervalul 5 iulie, ora 14 – 5 iulie, ora 23
Conform meteorologilor, în acest interval, în zona de munte, sudul Banatului, în cea mai mare parte a Olteniei şi a Transilvaniei şi în nord-vestul Moldovei vor fi averse torenţiale, descărcări electrice, vijelii şi grindină de medii dimensiuni, iar în intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantităţile de apă vor fi de 30...40 l/mp şi izolat peste 50...70 l/mp.
De asemenea, în zilele de 5 şi 6 iulie, disconfortul termic va fi ridicat în regiunile sudice şi estice, astfel încât indicele temperatură-umezeală (ITU) va atinge şi local va depăşi pragul critic de 80 de unităţi. Va fi caniculă în cea mai mare parte a Munteniei, vestul Dobrogei şi în jumătatea de sud a Moldovei, zone unde temperaturile maxime vor fi cuprinse între 33 şi 37 de grade.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.