Administraţia Naţională de Meteorologie a emis, luni, două noi avertizări cod galben de ploi torenţiale, vijelii şi grindină pentru Bucureşti şi 24 de judeţe. Primul cod vizează 15 judeţe şi este valabil pe parcursul zilei de luni, până la ora 18.00, iar cel de-al doilea cod, valabil de luni seară până marţi dimineaţă, la ora 10.00, vizează nouă judeţe şi municipiul Bucureşti. Vremea se va răci accentuat mai întâi în centrul, sud-vestul şi nordul ţării, iar apoi va cuprinde cea mai mare parte a ţării.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Potrivit ANM, în judeţele: Bistriţa-Năsăud, Suceava, Mureş, Harghita, Neamţ, Alba, Sibiu, Braşov, Covasna, Vrancea, Bacău, Vâlcea, Argeş, Prahova şi Buzău, în ultimele patru parţial, se vor înregistra, în cursul zilei de luni, până seara la ora 18.00, ploi torenţiale, însemnate cantitativ şi instabilitate atmosferică temporar accentuată, local în Transilvania şi în vestul Moldovei, precum şi în Carpaţii Orientali şi în cea mai mare parte a Carpaţilor Meridionali.

În această perioadă vor fi mai ales averse, însoţite de descărcări electrice, intensificări ale vântului şi grindină, iar cantităţile de apă vor depăşi 20-25 l/mp şi izolat 40 l/mp.

Evenimente

24 octombrie - Eveniment News.ro - IMM-urile, Oxigen pentru România
31 octombrie - Maratonul de Educație Financiară
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Meteorologii avertizează că instabilitate atmosferică va fi şi în estul Moldovei, în Oltenia şi Muntenia, dar şi pe arii mai restrânse.

Temperatura aerului va fi în scădere accentuată în centrul, sud-vestul şi nordul ţării.

Al doilea cod galben de ploi şi vijelii va viza judeţele Argeş, Braşov, Buzău, Covasna, Dâmboviţa, Giurgiu, Prahova, Teleorman, Vrancea şi municipiul Bucureşti şi va fi valabil de luni seară, de la ora 18.00, şi până marţi dimineaţă, la ora 10.00.

În această perioadă, în cea mai mare parte a Munteniei, în sud-estul Transilvaniei, precum şi în Carpaţii de Curbură şi în estul Carpaţilor Meridionali instabilitatea atmosferică va fi accentuată. Vor fi averse, însoţite de descărcări electrice şi intensificări ale vântului ce vor lua şi aspect de vijelie şi va cădea grindină. În intervale scurte de timp sau prin cumulare, cantităţile de apă vor depăşi 25 l/mp şi izolat 40 - 50 l/mp.

Astfel de fenomene vor fi pe arii mai restrânse şi în regiunile sud-estice, în special în prima parte a nopţii de luni spre marţi (21/22 august). Marţi (22 august), în Muntenia, Dobrogea şi jumătatea de sud a Moldovei va continua să plouă, iar temperatura aerului va fi în scădere accentuată. Vremea va deveni rece pentru această dată în cea mai mare parte a ţării.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.