Angajaţi ai Bibliotecii Naţionale a României (BNaR) reclamă din nou frig în instituţie, iar managerul explică faptul că este furnizată treptat căldura, dar că sunt probleme la RADET, pentru că apa are 40 de grade Celsius, insuficient pentru a încălzi.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

Un angajat de la departamentul Comunicarea Colecţiilor a anunţat miercuri că, în urmă cu trei zile, a fost făcută o sesizare către sindicat şi protecţia muncii.

„Problema a fost remediată în ianuarie, iar acum ne-au spus că de la 1 decembrie vom avea căldură. E furnizată în aproape toată clădirea, dar este frig. Ei spun că au dat, dar nu cred că funcţionează centrala. Am făcut o adresă către sindicat şi protecţia muncii acum trei zile. Nu putem sta 8 ore în frig. Măcar să reducă programul”. 

Evenimente

5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii

Despre utilizatori, angajatul a spus că vin şi fotografiază rapid cărţile şi aleg să stea în spaţiile libere, unde e „mai cald”. „Numărul utilizatorilor scade. La sala de Literatură, unde erau în medie 60 pe zi, acum sunt 14 - 15”.

Carmen Mihaiu, care, din vara acestui an, este manager al Bibliotecii, a declarat pentru News.ro că problema căldurii a fost depăşită. „Situaţia este remediată. Nu este aceeaşi problemă pe care am întâmpinat-o anul trecut. Se dă treptat căldură, dar înţeleg că sunt probleme la RADET, care furnizează apă la 40 de grade şi nu ajunge să încălzească. A fost o problemă, dar legat de licitaţia pentru mentenanţă a centralei, însă a fost rezolvată”.

Legat de mutarea utilizatorilor în spaţiile libere, Mihaiu a explicat că ei aleg această variantă pentru că studiază şi discută în grup, astfel că nu stau în săli, unde trebuie păstrată liniştea. „Zilnic, de la 10.00-11.00, nu mai sunt locuri în spaţiile libere”.

Toamna trecută, mai mulţi angajaţi ai BNaR au declarat pentru News.ro că nu îşi pot desfăşura activitatea în condiţii normale, şi nici utilizatorii, din cauza frigului, şi că au solicitat MCIN să permită pornirea alimentării cu căldură. În urma solicitării făcute de News.ro, Ministerul Culturii şi Identităţii Naţionale a transmis că în octombrie a fost făcută o solicitare la RADET, în vederea furnizării în cel mai scurt timp a agentului termic, iar Regia Autonomă de Distribuţie a Energiei Termice a confirmat că va fi pusă în funcţiune instalaţia de încălzire. Situaţia a durat două luni, timp în care au fost făcute mai multe petiţii, inclusiv de utilizatori. RADET a explicat atunci, într-un răspuns la o solicitare News.ro, că a constatat probleme la instalaţia interioară a clădirii în care funcţionează BNaR şi că echipamentele regiei funcţionează normal.

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.