Vicepreşedintele CNCAV, secretarul de stat în Ministerul Sănătăţii Andrei Baciu, anunţă, vineri, că s-au primit 8.453 de solicitări pentru rezolvarea unor probleme privind emiterea certificatului digital, iar 75,93% au fost deja soluţionate, dintre care 1.082 în doar 24 de ore.
”Grupul operaţional din cadrul Ministerului Sănătăţii a primit până astăzi (ora 11:00) 8.453 de solicitări pentru rezolvarea unor probleme privind emiterea certificatului digital. 75,93% dintre acestea (6.419) au fost deja soluţionate de specialiştii noştri, 1.082 doar în ultimele 24 de ore”, a scris, vineri, pe Facebook, Andrei Baciu.
Vicepreşedintele CNCAV a anunţat că cele mai multe solicitări - 4.102 vizau asistenţă pentru emiterea certificatelor digitale şi au fost rezolvate rapid.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Alte 1.255 de persoane au completat greşit datele în platforma certificat-covid.gov.ro, iar specialiştii din Grupul Operaţional au corectat aceste date, 705 solicitări au fost de competenţa INSP (introducerea în RENV a dozelor de vaccin administrate în alte ţări), 329 de solicitări au fost rezolvate de Direcţiile de Sănătate Publică si vizau unele neconcordanţe cu datele din aplicaţia “Corona-Forms”, iar 28 de persoane au solicitat modificarea unor date personale.
Cererile au fost soluţionate de Direcţia pentru Evidenţa Persoanelor şi Administrarea Bazelor de Date (MAI).
”La nivelul Grupului Operaţional mai sunt în lucru 2.034 solicitări: 1.346 pot fi rezolvate doar după ce solicitanţii trimit documentele indicate de cei din Call-centre. Dacă în 4 zile cetăţenii nu transmit aceste documente în format electronic, sistemul va genera automat câte o notificare pentru fiecare caz în parte. Alte 688 sunt în curs de rezolvare”, a mai transmis BAciu.
Acesta precizează că cei care au întâmpinat probleme în eliberarea certificatului digital EU privind COVID pot apela Centrul de Suport, la numărul 021.414.44.25.
Certificatul digital este folosit, pentru călătoriile în UNiunea Europeană, de la 1 iulie.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.