Procurorii din Sibiu au demarat o anchetă, după ce un fost angajat al Spitalului Judeţean a acuzat că pacienţii din Secţia ATI Covid sunt sedaţi încă de la început şi sunt legaţi de paturi. La starea gravă în care se află, afirmă cadrul medical, sedarea înseamnă deces. Potrivit statisticilor, mortalitatea în Secţia ATI Covid de la Sibiu depăşeşte 75% în ultimele şase luni. Conducerea spitalului neagă acuzaţiile şi a transmis o serie de precizări.
Potrivit www.turnulsfatului.ro, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu au demarat, luni, o anchetă in rem pentru omor, după ce un fost angajat al Spitalului Judeţean a acuzat că pacienţii din Secţia ATI Covid sunt sedaţi şi legaţi de paturi, ceea ce duce la deces.
”Acum am ieşit din biroul procurorului, l-am pus în temă cu informaţiile şi va face sesizarea din oficiu. Suntem în faza incipientă, însă este cert că ne vom sesiza din oficiu în acest caz”, a declarat, pentru Turnul Sfatului, Ion Veştemean, purtător de cuvânt al Parchetului de pe lângă Tribunalul Sibiu.
Un fost angajat al Spitalului Judeţean Sibiu a relatat că pacienţii din Secţia ATI Covid sunt sedaţi încă de la început.
”Pe un om cu insuficienţă respiratorie dacă îl sedezi, moare”, a afirmat cadrul medical.
El susţine că în mod constant seringile automate se încarcă cu Midazolam, Propofol şi Fentanyl anestezice şi sedative extrem de puternice.
De asemenea, fostul angajat susţine că pacienţii sunt legaţi de paturi, nu primesc mâncare şi apă şi, pentru că de foame sau de sete devin agitaţi, sunt sedaţi.
”Ce am văzut eu nu poate fi închipuit de o viaţă de om. Am văzut oameni care efectiv mor de vii. (...) Nu am văzut pe nimeni intubat care să fie apoi detubat la ATI Sibiu”, a mai afirmat fostul angajat.
De asemenea, fostul angajat a acuzat că se ajunge mult prea uşor ca pacienţii să fie intubaţi, iar procedura este făcută doar de către medici rezidenţi, fără experienţă, care aplică un tratament universal pentru toţi pacienţii, indiferent de particularităţile lor.
Potrivit statisticilor, în ultimele 6 luni au fost 392 de pacienţi internaţi în ATI şi au decedat 297, respectiv 75,76%.
Conducerea Spitalului Judeţean Sibiu neagă acuzaţiile.
”Sunt surprins că, într-o astfel de perioadă, în care noi toţi ar trebui să avem încredere în tot ceea ce înseamnă instituţie din sistemul sanitar, analizăm astfel de apariţii în presă, în sensul de declaraţii şi acuzaţii expuse în anonimat. Vreau să vă spun că am fost personal costumat şi îmbrăcat cu protecţia necesară în zona roşie a ATI-ului din Spitalul Judeţean şi dotarea şi modul în care oamenii se comportă în această secţie a spitalului mi s-a părut una peste limitele la care te-ai aştepta în sistemul sanitar din România. Bănuiesc că este în acord cu procedurile medicale să existe şi o stare de sedare în momentul în care ai acele tuburi introduse în plămâni pentru a asigura necesitatea de oxigenare respectivă dar cei care au măşti de oxigen, ei nu sunt sedaţi”, a spus Florin Neag, managerul Spitalului Judeţean din Sibiu, la Antena 3.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.