Alţi cinci angajaţi de la Inspectoratul Şcolar Judeţean (ISJ) Iaşi au fost depistaţi pozitiv la coronavirus, astfel că numărul total al îmbolnăvirilor cu noul coronavirus în rândul salariaţilor acestei instituţii a ajuns la şapte.
Purtătorul de cuvânt al Direcţiei de Sănătate Publică Iaşi, Marius Voicescu a anunţat marţi că la IŞJ Iaşi au fost testaţi toţi angajaţii şi că la încă cinci persoane a fost depistată existenţa virusului.
Trei dintre persoanele diagnosticate sunt angajate în cadrul compartimentului administrativ din cadrul ISJ Iaşi.
28 noiembrie - Profit Financial.Forum
Astfel, numărul total al salariaţilor IŞJ care s-au îmbolnăvit de COVID-19 a ajuns la şapte, după ce săptămâna trecută alte două persoane, între care şi un inspector şcolar, au fost depistate pozitiv.
DSP continuă ancheta epidemiologică în acest caz.
Toate spaţiile din cadrul Inspectoratului Şcolar vor fi din nou igienizate, iar angajaţii instituţiei vor lucra de acasă.
Comunicarea cu publicul la IŞJ Iaşi se va face online.
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.