Alianţa Naţională a Organizaţiilor Studenţeşti din România (ANOSR), Consiliul Tineretului din România (CTR) şi Consiliul Naţional al Elevilor (CNE) se solidarizează cu cadrele didactice şi cu organizaţiile lor sindicale şi îşi exprimă sprijinul faţă de revendicările acestora.
”Suntem convinşi că reforma reală a învăţământului nu poate fi efectuată fără o alocare corespunzătoare a resurselor financiare ale statului, iar educaţia de calitate se poate construi doar pe baze economice solide, apte să motiveze cei mai buni absolvenţi să aleagă funcţia didactică. Un salariu al unui profesor debutant, în valoare de 2.400 RON, este deconectat de realitatea socio-economică a anului 2023, iar statul român este dator să îşi asume responsabilitatea faţă de această situaţie şi să ia decizia strategică a finanţării corecte a sistemului de învăţământ”, afirmă reprezentanţii elevilor şi studenţilor.
Având în vedere iminenţa intrării în vigoare a legilor educaţiei, ANOSR, CTR şi CNE solicită respectarea prevederilor care tocmai au fost adoptate de Parlament şi alocarea a 15% din bugetul naţional către educaţie.
5 noiembrie - Gala Profit - Povești cu Profit... Made in Romania
14 noiembrie - Maratonul Agriculturii
Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.