Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a semnat Declaraţia privind Planul de Acţiune pentru Accidentele Vasculare Cerebrale în Europa (Stroke Action Plan for Europe). Documentul prevede reducerea cu cel puţin 10% a numărului accidentelor vasculare până în 2030, dar şi tratatea apeste 90% dintre pacienţii cu AVC în unităţi specializate.

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email

”Ministrul Sănătăţii, Alexandru Rafila, a semnat Declaraţia privind Planul de Acţiune pentru Accidentele Vasculare Cerebrale în Europa (SAP-E), un plan strategic dezvoltat de European Stroke Organization şi Stroke Alliance for Europe care trebuie implementat până în anul 2030. Acest plan are ca scop reducerea semnificativă a numărului de cazuri de accidente vasculare cerebrale şi a consecinţelor acestora pe termen lung”, a transmis, luni, Ministerul Sănătăţii, într-un comunicat de presă.

Potrivit sursei citate, accidentul vascular cerebral reprezintă una dintre principalele cauze de deces şi dizabilitate la nivel global.

”Studiile arată că în absenţa implementării unor masuri eficiente, povara accidentelor vasculare cerebrale ar putea creşte cu 25% în următorul deceniu. Pentru a contracara această tendinţă, Ministerul Sănătăţii din România a hotărât să se alăture eforturilor de implementare a unor politici publice eficiente, integrate şi durabile pentru prevenirea şi tratarea accidentelor vasculare cerebrale în Europa”, a mai transmis ministerul.

Potrivit comunicatului, Declaraţia, semnată de ministrul Alexandru Rafila, cuprinde patru obiective majore care trebuie atinse până în anul 2030:

• reducerea cu 10% a numărului de accidente vasculare cerebrale

• tratarea a cel puţin 90% dintre pacienţii cu accident vascular cerebral într-o unitate specializată ("stroke unit") ca prim nivel de îngrijire

• dezvoltarea de planuri naţionale privind accidentul vascular cerebral care să acopere întregul lanţ de îngrijire

• dezvoltarea si implementarea de strategii pentru intervenţii multisectoriale de sănătate publică cu impact favorabil asupra bolilor cerebrovasculare

”Prin semnarea acestei Declaraţii, Ministerul Sănătăţii din România va susţine dezvoltarea şi implementarea unor măsuri la nivel naţional, cu scopul de a îmbunătăţi întregul lanţ de îngrijire a pacienţilor cu accident vascular cerebral, inclusiv, dezvoltarea de strategii de prevenţie primară şi secundară, îmbunătăţirea serviciilor de medicină de urgenţă, optimizarea managementului cazurilor acute de accident vascular cerebral, asigurarea accesului la reabilitare şi îmbunătăţirea calităţii îngrijirilor pe termen lung”, a mai transmis instituţia.

Ministerul Sănătăţii va lucra pentru implementarea acestor măsuri în colaborare cu partenerii profesionali de la nivel naţional (Comisia de Neurologie din cadrul Ministerului Sănătăţii şi Societatea de Neurologie din România) şi internaţional - European Stroke Organization, World Stroke Organization şi European Federation of Neurorehabilitation Societies.

”Prin aceste colaborări, ne propunem să îmbunătăţim accesul pacienţilor la tratamente şi servicii de calitate, să promovăm cercetarea şi inovarea în domeniul bolilor cerebrovasculare şi să asigurăm o abordare integrată şi multidisciplinară a îngrijirii pacienţilor cu accident vascular cerebral. În acest context, este important de menţionat de asemenea, faptul că semnarea Declaraţiei SAP-E se încadrează în obiectivele Strategiei Naţionale de Sănătate 2023-2030 şi a Strategiei Naţionale pentru Boli Cardiovasculare şi Cerebrovasculare din România, proiect iniţiat de Ministerul Sănătăţii si coordonat profesional Dragoş Vinereanu şi Dafin F. Mureşanu, membrii corespondenţi ai Academiei Române”, a mai transmis Ministerul Sănătăţii.

Potrivit instituţiei, aceste strategii vor funcţiona în sinergie cu declaraţia Stroke Action Plan for Europe, pentru a consolida eforturile de prevenire şi tratare a accidentelor vasculare cerebrale în ţara noastră.

 

viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.