Deputatul PSD Alexandru Rafila afirmă că proiectul de lege care reglementează vaccinarea şi care a trecut de Senat nu are în vedere obligarea adulţilor de a se imuniza, iar în cazul copiilor actul normativ se referă la informarea părinţilor. Referindu-se la protestul organizat duminică după-amiază, în Capitală, medicul consideră că mulţi participanţi "nu cunosc proiectul acesta de lege".

Distribuie pe Facebook Distribuie pe X Distribuie pe Email
Deputatul Alexandru Rafila susţine că proiectul de lege privind vaccinarea, care a trecut de Senat şi care în prezent se află în dezbaterea comisiilor de specialitate din Camera Deputaţilor, nu pune problema privind obligarea persoanelor să se vaccineze. 
 
"Există proiectul, nu ştiu ultima lui formă, dar, în orice caz, e depăşită de mult discuţia despre obligativitatea vaccinării. Înţeleg că lumea face referire la vaccinarea obligatorie a adulţilor, nici vorbă de aşa ceva. Iar la copii era o chestiune de necesitatea informării părinţilor referitor la vaccinare”, a declarat Alexandru Rafila, duminică după-amiază, într-o intervenţie telefonică la Antena 3. 
 
El a precizat că nu crede că informarea cu privire la vaccinare "e un lucru împotriva căruia trebuie să protestezi". 
 
Despre sutele de oameni care au ieşit în stradă duminică, pentru a protesta faţă de acest demers legislativ, medicul crede că aceştia nu sunt bine informaţi.  
 
"Eu cred că mulţi dintre cei de acolo nu cunosc, probabil, proiectul acesta de lege şi ascultă mai degrabă ce spun alţii decât ce scrie în proiectul de lege”, a adăugat Alexandru Rafila.
 
Sute de persoane s-au adunat, duminică după-amiază, în Parcul Izvor din Bucureşti, pentru a participa la un protest faţă de ideea vaccinării obligatorii, dar şi faţă de eventuala implementare a aşa-numitului paşaport de vaccinare. Unii dintre participanţi poartă mască de protecţie sanitară, însă mulţi dintre ei nu respectă această măsură şi nici pe cea privind distanţarea fizică.
 
Organizatorii mai susţin că "tema" protestului, aceea privind vaccinarea obligatorie, este una "care ne priveşte pe toţi indiferent de preferinţe politice". Ei consideră că paşaportul de vaccinare este "discriminatoriu şi încalcă bazele fundamentale ale Uniunii Europene, privind libera circulaţie a cetăţenilor".
 
Participanţii au adus cu ei steaguri tricolore, precum şi pancarte pe care scrie "Libertatea şi dreptul de a decide sunt sacre". Unii dintre protestatari poartă masca de protecţie, în timp ce alţii nu, iar măsura privind distanţarea fizică este ignorată.
 
Ei reclamă faptul că proiectul legii vaccinării ar da dreptul autorităţilor să vaccineze în mod obligatoriu populaţia în condiţii epidemiologice speciale.
 
"Dacă o astfel de lege trece (privind vaccinarea obligatorie - n.r.) din acel moment nu vom mai putea dispune de propria noastră persoană şi acest lucru se va extinde la absolut orice domeniul al vieţii. De aceea în egală măsură ne adresăm atât celor care aleg să se vaccineze, cât şi celor care aleg să nu se vaccineze: nu există două tabere societatea românească”, a afirmat una dintre participante în discursul său, ea arătând că proiectul legii vaccinării încalcă "cel puţin 10 articole din legea fundamentală".
viewscnt
Urmărește-ne și pe Google News

Articolul de mai sus este destinat exclusiv informării dumneavoastră personale. Dacă reprezentaţi o instituţie media sau o companie şi doriţi un acord pentru republicarea articolelor noastre, va rugăm să ne trimiteţi un mail pe adresa abonamente@news.ro.